Tânăra găsită moartă pe plaja din Mamaia este DJ Lalla. Laura Roșca s-ar fi înecat

Tânăra găsită moartă pe plaja din Mamaia este DJ Lalla. Laura Roșca s-ar fi înecat
Sursa foto: Facebook.com

Poliția a identificat cine este persoana găsită decedată pe plaja din Mamaia Nord. Este vorba despre Laura Roșca (34 ani), din Turda (Cluj), cunoscută în lumea muzicii drept DJ Lalla, informează Adevărul.

Laura Roșca a fost identificată, se pare, după tatuaje. În ultima ei postare pe Instagram folosise hashtagul „#FvckDepression“.

Fata, îmbrăcată într-un tricou de înot și slip, ar fi murit  înecată. Nu s-au găsit urme de violență asupra ei.

Tânăra a fost găsită decedat, pe plajă, joi dimineața, pe 28 septembrie 2023.

Turiștii au fost cei care au alertat salvamarii și au sunat la numărul de urgență 112, după ce au descoperit cadavrul tinerei pe nisipurile plajei din Mamaia.

Gabriel Culea, șeful salvamarilor din zona de nord a litoralului, a oferit primele informații despre acest incident, notează replicaonline.ro.

„Este ceva cu care nu ne-am mai confruntat până acum. A fost găsită la mal o persoană care nu era echipată de îmbăiere, noi avem steagul roșu de 3 zile arborat. Nu am găsit nici haine pe plajă, nu avem prea multe detalii. Este posibil să fie de azi-noapte. De dimineață băieții nu au văzut absolut nimic. Nu a strigat nimeni după ajutor, este puțin dubios.

Se face o cercetare la fața locului. Nu a venit nimeni la noi să ne spună ceva, sau să ne semnaleze dispariția. Nu am găsit haine pe plajă, omul când vine la mare își pune o haină pe plajă, un prosop, are ceva la el. Sunt șanse mari să se fi întâmplat peste noapte sau la primele ore ale dimineții. Colegii noștri au fost anunțați de o doamnă care a văzut trupul care plutea”, a declarat Gabriel Culea.

De asemenea, șeful salvamarilor a ținut să precizeze că „marea este foarte agitată, este foarte greu să intri la îmbăiere. Este posibil să fie adusă și din altă parte, am luat în calcul și acest lucru. Băieții au plecat cu ATV-urile, să caute indicii. În mod normal, la cum bate vântul, trupul ar fi putut veni din Mamaia Nord. Nu știm momentan. Vrem să strângem câteva detalii să vedem ce s-a întâmplat. Trebuie să știi să înoți foarte bine, este prima oară când avem un caz de acest gen”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`