Aproape de o tragedie în sistemul de învăţământ românesc: O bucată din tavanul unei şcoli din Gorj s-a prăbușit

Nici bine nu a început noul an şcolar că suntem din nou martori ai problemelor legate de subdezvoltarea sistemului. Mai exact, o bucată din tavanul Școlii Gimnaziale din comuna Câlnic, judeţul Gorj, s-a desprins, luni, în timpul lucrărilor efectuate la acoperișul clădirii, arată gorjeanul.ro.

Din fericire, copiii se aflau în pauză şi nimeni nu a avut de suferit în urma incidentului.

”Săptămâna aceasta a început rău pentru copiii de la Școala Gimnazială din comuna Câlnic. O bucată mare de tavan s-a desprins, în urma lucrărilor de înlocuire a tablei de pe școală, cu toate că nu era necesară o astfel de intervenție, după cum afirmă mulți părinți și copii ce încă mai învață la acea școală! Nu sunt victime, copiii erau în pauză. Sacrificați siguranța copiilor voștri, pentru niște oameni care nu dau doi bani pe noi! Se impune demisia domnișoarei director pentru toate aceste nereguli! Părinți, luați atitudine!”, a scris un localnic, Marius Daniel Pupăzan, pe pagina sa de Facebook.

Drept răspuns, autorităţile locale au anunţat că de acum lucrările vor avea loc doar după cursurile elevilor.

”Avem un proiect de reabilitare a școlii, tavanele fiind foarte vechi, din papură cu mortar. S-a desprins o bucată, în timp ce lucrau. S-a luat măsura ca, pe viitor, lucrările să se desfășoare numai în afara cursurilor de la școală. Nu era nimeni în încăpere. Erau cursuri, dar nu era nimeni în clasă. Valoarea proiectului este undeva la cinci miliarde de lei vechi, fonduri pe Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL, reabilitarea însemnând numai acoperișul, învelitoarea și cu dotări”, a declarat primarul Dumitru Vulpe, pentru gorjeanul.ro.

”A picat puțin din mortar, dar erau copiii în pauză, nu a fost nicio problemă. La acoperiș se lucrează, nu l-u terminat astă-vară. Erau oamenii deasupra, în pod și probabil sub greutatea lor, tavanul e mai vechi, a picat un pic de mortar. Înlocuiesc tabla. Nu a fost nicio problemă, copiii erau în pauză. Putea să fie și altceva, dar Doamne-ajută că nu a fost. S-au făcut procese verbale să lucreze după ora 14.00, când plecăm noi”, a declarat şi Mariana Popescu, directorul Școlii Gimnaziale Câlnic.

La respectiva şcoală din Câlnic învăţă aproximativ 100 de copii.

Tags:
Ultima oră
23:11 - Vacă filmată pe un bulevard din Iași. A ajuns în fața unui tramvai, dar vatmanul a fost vigilent (VIDEO)
22:40 - Sebastian Stan se pregătește să devină tată pentru prima dată: „Am 43 de ani și simt că abia acum încep să învăț”
22:14 - Cine e șoferița care a intrat cu mașina într-o bancă din Galați. E soție de politician (FOTO)
21:44 - Stelian Tănase: Ce mai caută Nicușor Dan? Are deja majoritate – PSD+AUR! / Ce se întâmplă cu PNL (VIDEO)
21:08 - Stelian Tănase: Bolojan a fost inventat de moțiunea de cenzură. PSD-iștii și Nicușor Dan au calculat prost / PSD a generat crize, el însuși fiind într-o criză (VIDEO)
20:36 - Stelian Tănase: „Nicușor Dan are o problemă structurală. Asta îl face un președinte foarte slab și va genera această criză de multe ori”. Despre ce este vorba (VIDEO)
20:12 - Fuego e și colecționar de artă. A plătit 24.000 de euro pentru un tablou cu Regina Maria: „Am și lucrări achiziționate din impuls și nu îmi pare rău pentru asta”
19:49 - Alertă în Tulcea: Proiectil cu două kilograme de explozibil, descoperit într-o curte
19:24 - Tudor Chirilă, despre reprezentanta României la Eurovision: „Indiferent de ce se va întâmpla în seara asta, Alexandra Căpitănescu a reușit mai multe performanțe” (VIDEO)
18:59 - Pîslaru: „România este prea săracă ca să nu îi plătească bine pe cei care o conduc. Dacă vrem conducători buni, nu putem fi ipocriți sau populiști”