Țeapa de pe litoralul românesc. Ce mânâncă, de fapt, turiștii care cumpără hamsii

Țeapa de pe litoralul românesc. Ce mânâncă, de fapt, turiștii care cumpără hamsii
Sursa foto: pixabay

Hamsia prăjită cu usturoi a devenit gustul vacanței pe litoralul românesc. Dacă la restaurante o astfel de porție poate ajunge la 30 de lei, la dughene ea poate fi cumpărată cu 10 lei/100 de grame. Turiștii români se dau în vânt după acest preparat, hamsia fiind un pește slab în grăsimi și gustos.

Cu toate acestea, Protecţia Consumatorilor avertizează turștii că în loc de hamsie, în farfuriile lor ar putea să fie, de fapt, șprot, un peşte asemănător dar mai ieftin. Există câteva indicii prin care consumatorii pot distinge hamsia de șprot.

Păcăleală în farfurie pe litoral

Înlocuirea hamisiei cu șprot aduce două avantaje majore comercianților de pe litoral: pe de o parte e un pește mai ieftin, pe de altă parte nu mai pierd timp curățându-l, întrucât se poate prăji cu totul, potrivit adevărul.ro.

OPC descrie şi modalitatea prin care turiştii sunt induşi în eroare: marfa vine de la furnizor cu factură, iar pe factură scrie „şprot/hamsie”, deşi pe produs scrie însă clar dacă este una sau alta. Astfel, Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că cei care vând şprot prăjit în loc de hamsie nu au nicio scuză şi vor fi amendaţi.

„Lumea confundă peştii mici între ei. Şprotul este mai lat, poţi să nu-l cureţi şi să-l prăjeşti, dar hamsia trebuie neapărat curăţată. De aceea, pe la friteuze o să se regăsească mai mult şprot”, adaugă Matei Datcu.

Rețeta românească de hamsii nu este cea mai bună

Matei Datcu a subliniat că modul în care se prepară hamsiile pe litoralul românesc nu este cel mai potrivit, deoarece, prin prăjire în ulei, se acumulează o mulţime de acizi graşi şi alte substanţe toxice.

Cel mai bine ar fi să o gătim la cuptor sau să o marinăm pentru a păstra calităţile nutritive.

Pescarii le recomandă românilor să încerce și alte specii de pește, specifice sezonului, precum chefalul, lufarul sau stavridul.

Urmăriți B1TV.ro și pe