Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care interzice comercializarea ţigărilor cu arome, anunță Administrația Prezidențială. Astfel, la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, țigările cu arome vor dispărea de pe piață, iar cele mentolate vor dispărea până în 2019.
De asemenea, fumatul rămâne interzis în baruri și pe terase cu mai mult de 2 pereți.
![]()
Preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Legea a fost adoptată în 18 octombrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Potrivit modificărilor aduse de deputaţi în comisii, ţigările mentolate vor mai putea fi comercializate până în 2019, însă vor dispărea de pe piaţă cele cu capsulă, iar pachetele cu astfel de ţigări care se află în acest moment pe piaţă vor putea fi puse în vânzare până la 20 mai 2017, a explicat Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătăţii pentru Controlul Tutunului, potrivit news.ro.
Totodată, noul pachet de țigări va avea o imagine grafică pe 65% din suprafața pachetului. ![]()
Foto: Profit.ro