Tot mai mulți pacienți care au trecut prin COVID-19 se confruntă cu o „încețoșare a gândirii”, numită „brain fog”.
Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie susține că în urma formelor medii de infecţie cu noul coronavirus poate să apară o afectare cerebrală.
Studii de specialitate indicând că pierderea gustului şi mirosului nu este tranzitorie, ci poate să revină după un timp, notează hotnews.
„Voi cita un alt studiu care este de dată recentă, de la începutul lunii martie, al celor de la Oxford, publicat în Nature, care arată că, în urma formelor medii, poate să apară o afectare cerebrală.
Se referă la faptul că până la acest studiu s-a considerat că pierderea gustului şi a mirosului este tranzitorie. După un timp mai lung sau mai scurt, pot să revină. Se consideră că se datorează înlocuirii celulelor gustative şi olfactive cu ţesut conjunctiv”, a explicat Emilian Popovici citat de Agerpres.
Studiul arată că este vorba despre o afectare cerebrală care se referă al sistemul limbic, care este o încrengătură de terminații nervoase, se referă la scoarța cerebrală.
„Aşa se poate justifica acea înceţoşare a gândirii pe care destul de mulţi dintre cei care au trecut prin forme medii au sesizat-o, acea nerecunoaştere a propriei persoane nu sub forma numelui în sensul că nu ştiu cine mai sunt, ci sub forma unor comportamente. (…)
Apar la acest long COVID şi astfel de probleme, dincolo de problemele pulmonare, probleme cerebrale care nu ştim în cât timp se remit, cum se vor remite sau ce posibilităţi de evoluţie ulterioară pot să aibă„, a afirmat Emilian Popovici.