Tot mai mulți turiști renunță să mai meargă în vacanță, în Mamaia / Stațiunea pe care mulți au ales-o anul acesta

Tot mai mulți turiști renunță să mai meargă în vacanță, în Mamaia / Stațiunea pe care mulți au ales-o anul acesta
Sursa foto: tripadvisor.com

Cândva, stațiunea Mamaia era perla litoralului românesc, însă acum își întâmpină turiștii cu un decor dezolant, terasele fiind goale, obloanele trase, magazinele au lacătele pe ușă și unele dintre acestea sunt transformate în ghene de gunoi.

Chiar dacă plajele au fost lărgite, lipsa promovării și costurile parcărilor i-au făcut pe turiști să aleagă alte stațiuni anul acesta.

Una dintre preferatele românilor de anul acesta este stațiunea Năvodari, unde parcarea este gratis, apartamentele sunt aproape, iar plajele amenajate aduc turiști mai mulți.

Stațiunea Mamaia, cufundată în liniște

Stațiunea Mamaia nu mai pare să fie ceea ce a fost o dată, pentru că, anul acesta, turiștii au ales alte locuri în care să își petreacă vacanța de vară.

„E prima clătită, da. De azi-dimineaţă, nimic, momentan. Anul ăsta, litoralul e foarte, foarte gol”, a spus o vânzătoare.

„Nu mi-am putut imagina că o să fie în vârf de sezon faleza goală, unde se călcau pe picioare în alţi ani. Trist, extrem de trist”, a spus o altă vânzătoare.

„Noi am deschis pe 19 iunie, şi am deschis degeaba. Merge în pierdere. Preţurile, nu sunt. Cu un leu mai mult decât anul trecut, şi la mâncare”, a spus un chelner, potrivit observatornews.ro.

„Acum staţiunile mici sunt mult mai frumoase decât Mamaia, care era vedetă altădată. Nu ne convinge pentru că şi plaja este murdară, iarbă”, a spus o turistă.

„E dezamăgitor. Chiar trăim un moment de nostalgie. Aşa cum a ajuns, cred, Herculane sau nu ştiu ce, aşa va ajunge şi Mamaia. O staţiune pierdută, terminată”, a spus o altă turistă, din București.

Năvodari, noua atracție a litoralului românesc

În timp ce stațiunea Mamaia pierde tot mai mulți turiști, Năvodari a devenit noua atracție a litoralului românesc.

„A fost o zi super aglomerată. Avem cred că 100 de bonuri. În weekend, nu mai spunem”, a spus un ospătar.

„Sunt, într-adevăr, mai mulţi turişti. Avem zile în care suntem şi la grad de ocupare de 100%”, spune Luiza Dumitrache, manager de plajă.

„Ne place mai mult aici. E mai curat, e mai frumos”, a spus o turistă.

Acum 5 ani, Năvodari a devenit stațiune, iar de atunci se bucură în fiecare an de tot mai mulți turiști. Numărul românilor care merg în Năvodari crește de la un an la altul și nu pentru că autoritățile se implică, ci pentru că apartamentele de vacanță sunt accesibile, plajele sunt amenajate, iar restaurantele și terasele au devenit un criteriu decisiv pentru mulți turiști.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`