Scandalul falșilor medici duce la verificări riguroase în sistemul sanitar.
Libertatea anunță că toți doctorii din România vor fi verificați, în acest sens fiind încheiat un protocol de colaborare între Colegiul Medicilor din România și Ministerul Sănătății.
Astfel, cele două instituții vor comunica datele și informațiile în legătură cu dreptul de liberă practică al medicilor, specialitățile și calificările profesionale dobândite de aceștia, sancțiunile aplicate, existența unor avize și autorizări, informările și atenționările primite prin sistemul IMI, precum și orice alte informații de natură a înlătura riscurile referitoare la siguranța pacienților.
„În fiecare județ, în fiecare spital, se vor lua la mână documentele de conformitate ale celor care lucrează în acele județe”, a declarat, pentru TVR, Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România.