Eveniment
Trei vagoan ale unui tren de marfă care transportau motorină au deraiat, miercuri seară, în apropiere de Timișoara, relatează Mediafax.
Pompierii aflați la fața locului au precizat că nu există pericol de explozie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Bocancea, cele trei vagoane au deraiat în dreptul comunei Moşniţa Nouă.
„Vagonul al cincilea al unui tren care transporta motorină pe o linie ferată industrială a deraiat la un moment dat, iar apoi următoarele două au sărit de pe şine. Din fericire, nu este pericol de explozie”, a declarat Ionuţ Bocancea.
Echipajele de pomperi chemate la locul accidentului vor asigura măsurile de prevenire sau stingere a unui eventual incendiu.