UPDATE, 27 aprilie, ora 8.15: Autospeciala lovită de tren marți seară „este avariată în mod serios”, însă, în ciuda informațiilor inițiale, echipajul nu a mai avut nevoie de îngrijiri medicale, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, Cornel Băbuț, miercuri, pe la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru.
„Informațiile de aseară au fost că colegii noștri vor fi transportați la spital, dar în cele din urmă echipajul, din fericire, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a spus oficialul.
Întrebat despre starea pacientei spre care se deplasa echipajul când a fost lovit de tren, el a explicat: „Despre starea pacientei ar trebui să vă spună mai multe colegii de la Serviciul Județean de Ambulanță, pentru că dânșii erau acolo la caz, ei solicitaseră de fapt sprijinul celor de la Terapie Intensivă Mobilă”.
„Vă dați seama că acum autospeciala este avariată în mod serios. Important este însă că echipajul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, a mai menționat Cornel Băbuț.
Știrea inițială: Un echipaj SMURD care se îndrepta către un caz medical din localitatea Ulmeni, acolo unde o femeie se afla în stop cardio-respirator, a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată, a anunțat directorul Serviciului Județean de Ambulanță Maramurej, Ligia Micle, în noaptea de marți spre miercuri, potrivit Agerpres.
„Echipajul SMURD TIM se deplasa către un caz în localitatea Ulmeni, la o pacientă aflată în stop cardio-respirator. (…) La nivelul cu calea ferată a fost lovit de tren”, a declarat Ligia Micle.
Ea spune că medicul a suferit un traumatism toracic și ambulanțierul o contuzie de membru inferior. Cei doi au fost transportați la spital, a mai precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Maramureș.
În urma accidentului, trenul de persoane Jibou – Baia Mare a avut o întârziere de peste 80 de minute.