Un elev care susținea Evaluarea Națională a fost dus de urgență la spital. El a pus capul pe bancă și nu mai reacționa

Un elev care susținea, miercuri, examenul la Matematică, a doua probă de la Evaluarea Națională, a fost dus de urgență la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Elevul nu reacționa

În timpul probei, acesta a pus capul pe bancă și nu a mai reacționat, conform Știrilor Pro Tv.
El a fost preluat de ambulanță de la Centrul organizat la Şcoala Gimnazială Maşloc din judeul Timiş.
„Legat de copilul căruia i s-a făcut rău în timpul probei de matematică, vă comunicăm că acesta provine din Centrul organizat la Şcoala Gimnazială Maşloc. Din relatările preşedintelui comisiei de la Maşloc, am reţinut că în timpul probei, elevul a aplecat capul pe masă şi la insistenţele asistenţilor, acesta nu a reacţionat. A fost chemat preşedintele, s-a încercat de mai multe ori comunicarea cu minorul şi pentru că acesta nu a dat niciun semn că i-ar auzi şi că reacţionează, s-a urmat imediat procedura de urgenţă şi a fost solicitat prin 112, serviciul de ambulanţă. Precizăm că punctul de ambulanţă este în localitate şi imediat a fost anunţată familia”, a precizat Aura Danielescu, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, conform news.ro.

Nu s-a solicitat subiect de rezervă

În cazul acestuia nu a fost solicitat niciun subiect de rezervă.
„Nu s-a solicitat subiect de rezervă, luându-se în considerare ceea ce a scris elevul până la acel moment. A fost opţiunea părinţilor/reprezentanţilor legali ai minorului”, a mai precizat Aura Danielescu.

Ultima oră
22:12 - Noaptea Muzeelor aduce sute de evenimente culturale în toată țara. Cum arată programul ediției din 2026
22:05 - Vacanțele în timpul școlii, noul obicei al părinților. Tot mai mulți elevi lipsesc de la ore pentru concedii în extrasezon
22:02 - Măsuri ca la Summit-ul NATO în București: Aproape 10.000 de forțe de ordine, mobilizate pentru concertul lui Max Korzh. Autoritățile se tem de posibile provocări ale Rusiei
21:40 - Excursie de final de liceu transformată în tragedie la Clisura Dunării pentru un elev de 18 ani. Ce au descoperit salvatorii după ore întregi de căutări
21:25 - Bolojan anunță condiția principală pentru viitorul guvern: „Dacă nu ţine cont de aceste probleme, nu are nicio şansă să îndrepte lucrurile”
21:22 - Pensionarii români din străinătate, vizați de noi reguli CASS. Cine poate fi scutit de plata contribuției la sănătate
21:03 - Mai multe localități din județul Covasna nu pot consuma apa de la robinet. Sursa principală de alimentare a fost afectată de ploi şi aluviuni
20:43 - Mierea contrafăcută va fi mai ușor de identificat. Ce vom afla de acum de pe eticheta fiecărui borcan
20:42 - Stelian Tănase tună și fulgeră la adresa liberalilor. Le-a zis-o direct în față: „V-aţi lăsat aserviţi de Iohannis, v-aţi dus pe acolo să lingeţi clanţele ca să vă dea un job”
20:27 - OMS ridică alerta privind epidemia de Ebola la nivel maxim. Ce spun datele oficiale despre răspândirea virusului