Scriitorul israelian de origine română Aharon Appelfeld, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii israeliene contemporane, supravieţuitor al Holocaustului, a decedat în timpul nopţii la vârsta de 85 de ani au anunţat joi apropiaţii, relatează antena3.
Operele lui au fost consacrateîn cea mai mare parte vieţii evreilor din Europa înainte şi în timpul Holocaustului și a fost tradusă în numeroase limbi.
Născut în 1932 într-un sat aproape de Cernăuţi, oraş românesc astăzi pe teritoriul Ucrainei, într-o familie de evrei, mama sa a fost asasinată de nazişti, iar el a fost deportat împreună cu tatăl său într-un lagăr de concentrare din care a evadat singur în 1942 şi a supravieţuit în păduri ''adoptat de o bandă de infractori ucrainieni''.
Prima sa carte, publicată în 1962, va fi urmată de peste 40 de opere, romane şi volume de versuri. În autobiografia ''Histoire d'une vie'' (1999) povesteşte cum a supravieţuit Holocaustului.
Răsplătit cu numeroase premii în lumea întreagă, scriitorul a primit Premiul de stat din partea Israelului în 1983 şi Premiul Médicis pentru literatură străină în 2004 pentru autobiografie.
În limba română au apărut până acum volumele: ''Badenheim 1939'', ''Pentru toate păcatele'', ''Caterina'', ''Povestea unei vieţi'' şi ''Pe neaşteptate, dragoste''.