Procurorii DNA arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu că nepoata fostului vicepremier Gabriel Oprea a obţinut în timp record o autorizaţie de construire a unui imobil cu 10 nivele, pe un teren care a aparţinut Curţii de Conturi a României, cel puţin un înalt funcţionar al acestei instituţii fiind cercetat într-un dosar separat după ce terenul a fost restituit ilegal primăriei.
“Din declaraţiile inculpatului Toma Şutru şi ale altor doi martori rezultă că autorizaţia a fost emisă în regim de urgenţă la solicitarea expresă a primarului Onţanu Neculai, cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, din procesul verbal de control întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcţii rezultă că autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor din PUD şi din Codul Civil, în lipsa proiectului de rezistenţă, a proiectului de instalaţii, a studiului geotehnic şi a avizelor de la instituţiile competenţe, precum şi fără a se efectua verificări cu privire la rezistenţă la foc”, se arată în rechizitoriul DNA, potrivit news.ro.
Procurorii mai sustin că, pe 6 februarie 2008, Aurel Radu, inculpat şi el în dosar, a revândut terenul obţinut de la Primărie printr-un intermediar cu un preţ de 2.800 euro/mp şi a obţinut astfel 1.400.000 de euro. Deşi Radu a susţinut că a cheltuit banii, anchetatorii au indicii potrivit cărora aceştia au ajuns la o altă persoană, încă neidentificată, aceasta fiind şi “beneficiarul final al infracţiunii de corupţie”.
DNA mai susţine că o persoană cu funcţie de conducere din cadrul Curţii de Conturi “a avut o implicare activă în procedurile prin care Curtea de Conturi a renunţat la teren, inclusiv prin preluarea şi transmiterea în mod personal a corespondenţei dintre cele două instituţii, deşi atribuţiile sale nu aveau legătură cu o asemenea activitate”.
Potrivit DNA, terenul din Strada Barbu Văcărescu, ce a făcut obiectul reconstituirii, fusese transferat în 2004 în domeniul public al statului şi atribuit Curţii de Conturi prin hotărâre de guvern, în vederea construcţiei unui sediu.
În cursul anului 2006, la solicitarea Primăriei Sectorului 2, Curtea de Conturi a renunţat la acest imobil şi l-a predat autorităţii locale.