Un jandarm de 27 de ani din București a violat o adolescentă de 16 ani. Jandarmeria Capitalei: „Conducerea unității va lua măsuri disciplinare drastice”

Un jandarm de 27 de ani din București a violat o adolescentă de 16 ani. Jandarmeria Capitalei: „Conducerea unității va lua măsuri disciplinare drastice”
Sursă Foto: Inquam Photos - Vlad Bereholschi

Un tânăr de 27 de ani, din București, a violat o adolescentă în vârstă de 16 ani. Potrivit informațiilor oferite de autorități, acesta era cadru militar în cadrul Jandarmeriei Capitalei.

Cum a comentat Jandarmeria Capitalei acuzațiile aduse unui cadru militar

Sesizarea a fost făcută printr-un apel anonim la numărul de urgență 112, în dimineața zilei de 3 ianuarie 2026. Apelul a fost efectuat în jurul orei 03:30, alertând autoritățile despre incident. Forțele de ordine au fost direcționate către un imobil de pe șoseaua București-Târgoviște, la adresa 22B.

„În data de 03.01.2026, în jurul orei 03:30, în urma unui apel 112 inițiat de o persoană anonimă, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil de pe șos. Bucuresti-Targoviste nr. 22B, s-ar fi comis fapte ilegale. Din primele verificări, a reieșit ipoteza că un bărbat, cu vârsta de 27 de ani, ar fi violat o persoană de sex feminin, cu vârsta de 16 ani, pe fondul consumului excesiv de alcool.

Confirmăm că bărbatul este cadru militar al Jandarmeriei Capitalei din anul 2018, a obținut gradul de sergent major în urma absolvirii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, iar la momentul producerii circumstanțelor de care este acuzat se afla în timpul liber”, a transmis Jandarmeria într-un comunicat, notează adevarul.ro.

Ce măsuri a anunțat Jandarmeria după acuzațiile aduse tânărului

În urma evaluărilor psihologice periodice, jandarmul a fost declarat „apt psihologic”. Nu au fost semnalate aspecte problematice care să impună includerea sa într-un program de monitorizare suplimentară. Jandarmeria Capitalei a precizat că nu au fost observate deficiențe în urma testelor. Totodată, autoritățile vor colabora pe deplin cu anchetatorii pentru a stabili toate circumstanțele acestui incident grav.

„Dezaprobăm categoric orice comportament care aduce astfel de suspiciuni asupra unui cadru militar al Jandarmeriei Române, motiv pentru care, în paralel cu cercetarea penală a anchetatorilor, conducerea unității a declanșat și o cercetare disciplinară prealabilă a subofițerului și va lua măsuri disciplinare drastice, în momentul în care ancheta disciplinara rapidă va prezenta dovezile și concluziile în acest sens”, se mai arată în comunicat.