Un nou caz de variola maimuței în România / Bilanțul ajunge la 37 de pacienți infectați

Un nou caz de variola maimuței în România / Bilanțul ajunge la 37 de pacienți infectați
Foto: Hepta

Ministerul Sănătății a anunțat în cursul zilei de luni, 12 septembrie, că a fost depistat un nou caz de variola maimuței pe teritoriul României, scrie ziare.com.

Astfel, numărul total al pacienților depistați până acum ajunge la 37.

Un nou caz de variola maimuței în România

„Un nou caz de variola maimuței a fost confirmat în România Este vorba despre un bărbat cu vârsta de 23 de ani, din București. Starea lui de sănătate este bună și se află în izolare. Până în prezent, în România au fost diagnosticați cu variola maimuței 37 de pacienți”, se arată în comunicatul de presă emis de reprezentanții Ministerului Sănătății.

La nivel mondial, au fost raportate până acum peste 28.100 de cazuri şi 12 decese legate de variola maimuţei, epidemie care nu are legătură cu numele acestui animal.

„Lumea trebuie să ştie că transmiterea la care asistăm în prezent se produce între oameni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, într-o conferinţă de presă la Geneva, susținută în luna august.

Ce se știe despre variola maimuței

Ceea ce se știe despre variola maimuței este că provoacă în principal o erupție cutanată a corpului însoțită și de alte simptome precum febră și dureri. Până în acest an, manifestările acestei boli au fost rareori observate în afara Africii de Vest și Centrale.

O altă caracteristică a acestui focar este că multe cazuri raportate au apărut în comunitățile de homosexuali determinând serviciile de sănătate să acorde prioritate acestor grupuri pentru vaccinuri.

Chiar și așa, inclusiv numărul copiilor infectați cu variola maimuței a început să crească în ultima perioadă, așa că experții în sănătate au subliniat că aceasta poate afecta pe oricine și se răspândește prin contact direct, inclusiv prin atingerea erupției sau a obiectelor care au fost folosite de cineva infectat, potrivit Newsweek.

Ultima oră
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)
21:16 - Traian Băsescu, despre intrarea României în recesiune tehnică: „Eu nu sunt atât de optimist”. Fostul președinte a dat soluția. Cum ar trebui să acționeze Guvernul acum (VIDEO)
20:51 - Ana Bărbosu riscă suspendarea pentru încălcarea regulamentului anti-doping. Gimnasta va fi apărată de avocatul Simonei Halep
20:34 - După aproape 12 ore de la anunțul INS, că România a intrat în recesiune tehnică, Nicușor Dan explică situația economică: „Nu e ceva ce descoperim acum”
20:12 - Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești se apropie de final. Când va fi deschis traficul prin tunelurile Alina și Daniela (FOTO)
20:05 - Daniel Băluță, după criticile lui Bolojan privind proiectele din Capitală: „Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să lucrez la Planșeul Unirii, să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
19:35 - Tăierea tichetelor de masă, motiv de revoltă pentru minerii din CE Oltenia: „Ne-ai umblat la buzunar, frate, te-am ars. Ne-am săturat să fim mințiți”
19:35 - Profesorii pregătesc proteste în plină perioadă de simulări naționale. Ce nemulțumiri au cadrele didactice
18:59 - Domeniile în care vor avea loc concedieri și restructurări, în următorii doi ani. Anunțul făcut de ministrul Economiei
18:59 - Robert F. Kennedy Jr., secretarul american al Sănătății, recunoaște că trăgea pe nas cocaină de pe capace de toaletă (VIDEO)