Nou scandal legat de manualele şcolare. Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România susţine că istoria României a fost falsificată pentru elevii secui în cărțile școlare aprobate de Ministerul Educaţiei şi tipărite din bani publici, informează Adevărul. Asociaţia susţine că tricolorul a fost înlocuit cu steagul secuiesc.
Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România protestează şi cere autorităţilor măsuri urgente pentru retragerea manualelor pline de dezinformări.
Asociaţia a transmis recent Ministerului Educaţiei un amplu memoriu prin care atrage atenţia că manualele de istorie pentru clasa a IV-a, aprobate prin ordin al ministrului, conţin erori grosolane, care pur şi simplu falsifică istoria.
Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor, consideră că nici măcar nu poate fi vorba de naţionalism în această chestiune, ci de însăşi încălcarea reglementărilor europene în domeniu.
„Este încălcată Recomandarea Consiliului Europei cu privire la studiul istoriei în secolul XXI. Aceste manuale la care facem referire manipulează pur şi simplu, prin hărţi şi imagini halucinante", a declarat Dolha, pentru sursa citată.
Unul dintre manualele contestate de Asociaţie este cel de Istorie de clasa a IV-a, scos în limba maghiară, începând cu anul 2006, de editura T3 Kiado. Manualul are girul Ministerului Educaţiei, fiind de 11 ani o prezenţă permanentă în catalogul manualelor şcolare valabile.
Una dintre multele erori flagrante este întâlnită la pagina 74 a manualului, acolo unde o harta întinsă pe o pagină prezintă steagurile ţărilor europene, iar în dreptul României tronează steagul secuiesc în locul tricolorului.
Foto: adevarul.ro