Viceprimarul unei localități din Bihor și cinci inspectori de trafic rutier de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj – sunt cercetați de DNA în dosarul în care a fost reținut șeful inspectoratului din Cluj.
Ei sunt acuzați că ar fi primit mită de la reprezentanții unor firme de transport mărfuri, cărora le-ar fi furnizat informaţii despre controalele pe care inspectorii rutieri urmau să le facă și pe care nu le-ar fi sancționat pentru încălcarea legii.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a suspecților:
ORHA IOAN, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată,
– luare de mită în formă continuată,
ȚEPELE CRISTIN VIOREL, inspector de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 octombrie 2023, față de inculpații:
BAICU SORIN GELU, POP MIRCEA MIHAI și ȘOFRON VASILE, toți trei inspectori de trafic rutier în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Cluj, pentru comiterea unor infracțiuni de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, săvârșite în formă simplă sau continuată,
POPOVICI FLORIN MĂDĂLIN, viceprimar al comunei Sârbi, județul Bihor, pentru comiterea infracțiunilor de:
– dare de mită,
– complicitate la dare de mită,
– efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Infracțiunile reținute în sarcina celor cinci inspectori de trafic rutier ar fost comise tot în legătură cu „protecția” asigurată mai multor societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri prin aceea că le-ar fi furnizat administratorilor acestora informații nedestinate publicității referitoare la controalele pe care aceștia urmau să le desfășoare și nu ar fi luat măsurile legale de sancționare cu privire la încălcările legii pe care le-ar fi constatat (depășirea masei maxime autorizate de transport, lipsa licenței de transport etc.).
În plus precizăm că, în lunile august 2021 și noiembrie 2022, pentru „serviciile” amintite mai sus, suspectul Țepele Cristin Viorel ar fi primit de la un om de afaceri și de la inculpatul Popovici Florin Mădălin, care ar fi administrat în fapt o societate comercială cu obiect de activitate în domeniul transportului de mărfuri, materiale de construcții în valoare de 2.856 lei și echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro.
Suspecților și inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și 309 Cod de procedură penală.
La data de 05 octombrie 2023, Durlea Bogdan Ștefan și Țepele Cristin Viorel urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.