Lecție de creativitate. Eveniment inedit pentru cei mici organizat de Centrul European Cultural UNESCO (VIDEO)

Eveniment inedit pentru cei mici organizat de Centrul European Cultural Unesco! Părinţii care isi doresc sa stimuleze creativitatea copiilor ii pot inscrie la atelierele Alandala. Aici prichindeii vor învăţa să picteze, să danseze şi îşi vor petrece timpul într-un mod constructiv şi plăcut.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Cu ocazia sãrbãtorilor de iarnã, a fost organizat un atelier de picturã intitulat “Animalele Iernii”. Aici copii au învãþat sã picteze animale precum ursi polari, vulpi sau pinguini, folosindu-se de elemente din naturã.

Ideea acestui proiect a pornit chiar de la mãmici, care și-au dorit sã-și distreze copiii într-un mod original.

“Activitatea de astãzi una din seria de ateliere organizate Alandala, ateliere cu povești, care a apãrut în urma eforturilor mai multor mame de a-și distra copii”, a spus Mihaela Lazăr, organizator.

Organizatorul acestui eveniment a explicat care este rolul acestor ateliere de creație.

“Am încercat sã îmbinăm partea creativã cu partea de poveste și în primul rând sã mergem spre zona educaționalã. Așa cã fiecare atelier începe cu o poveste, care are un tâlc, dar și foarte multe învătaminte, la nivel științific, cât și lucruri legate de natură și de viața animalelor. Cel de astãzi are ca subiect animalele iernii, și a pornit cu investigarea animalelor care trăiesc la Polul Nord, Polul Sud”, a adăugat Mihaela Lazăr.

În plus, tot la Centrul European Cultural Unesco copiii se pot înscrie la cursuri de dansși pot urmãri spectacole impresionante.

Tags:
Ultima oră
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor
14:38 - Reacția Irinei Rimes după Eurovision: „Vreau lista juriului”
14:27 - Fostul ambasador SUA, mesaj pentru România: „Nicușor Dan a devenit un punct de sprijin esențial pe Flancul Estic al Europei”