Circa 3.500-3.600 de persoane au dezvoltat infecția cu SARS-CoV-2 după ce le-a fost administrată prima doză de ser imunitar, a precizat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, în conferința de presă organizată marți.
Întrebat dacă există o centralizare a cazurilor de persoane care s-au infectat cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin anti-COVID-19 sau a rapelului, Valeriu Gheorghiță a răspuns: „Da, există. Sunt circa 3.500-3.600 de persoane care au dezvoltat infecția cu SARS-CoV-2 după prima doză. Este, de altfel, principalul motiv pentru care aceste persoane nu s-au prezentat la doza de rapel, așa cum erau programate în platformă”.
Întrebat dacă se cunoaște situația post-rapel în acest sens, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 a explicat: „Nu avem… Sunt câteva, foarte puține cazuri, dar din punct de vedere al numărului, cu totul, sunt practic 3.500-3.600 de persoane, ceea ce reprezintă un număr foarte mic comparativ cu aproape 700.000 de persoane deja vaccinate”.
Peste 696.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 la nivel național până luni la ora 17, a mai precizat Valeriu Gheorghiță în aceeași conferință de presă.
„Numărul total de persoane vaccinate, la data de 15 februarie 2021, care include totalul persoanelor vaccinate, și din etapa 1 și din etapa 2, este de 696.943, dintre care 242.774 de persoane vaccinate cu prima doză și 454.169 de persoane vaccinate cu doza a doua.În ceea ce privește persoanele vaccinate pe diferite tipuri de vaccinuri. Numărul total al persoanelor vaccinate cu vaccinul produs de compania Pfizer: 629.215 persoane, reamintesc, vaccinarea cu vaccinul Pfizer a început pe data de 27 decembrie. Din aceste persoane, 175.047 sunt vaccinate cu o doză, respectiv 454.168 persoane vaccinate cu două doze. Numărul total al persoanelor vaccinate cu vaccinul produs de compania Moderna: 60.916 persoane vaccinate cu prima doză de la data de 4 februarie, iar numărul total de persoane vaccinate cu vaccinul produs de Astrazeneca: 6.812 persoane. Sunt datele care sunt valabile pentru ziua de 15 februarie, ora 17”, a afirmat oficialul.
Până astăzi, 16 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 765.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată bilanțul prezentat marți de Grupul de Comunicare Strategică, care a precizat că711.977 de pacienți au fost declarați vindecați. Tot până astăzi, la nivel național, 19.526 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.