Vârful unui munte situat la granița dintre Elveția și Austria s-a prăbușit și a provocat o alunecare de stânci. Momentul a fost filmat de către salvamontiști.
Duminică după-amiază, vârful sudic al muntelui Fluchthorn (aproximativ 3.300 de metri altitudine), din Alpii Silvretta s-a prăbușit, informează Adevărul.
Poliția din Tirol a anunțat că stâncile de pe flancul nord-vestic al masivului s-au desprins în jurul orei 15.20. Stânca a căzut peste Fluchthornferner și s-a deplasat în direcția Jamtalhütte.
„Vârful sudic al Fluchthornului nu mai există. Chiar și crucea din vârf a dispărut”, spune șeful salvamontului local din Galtür, Christian Walter.
Videoclipul a fost filmat de un grup de salvamontiști care au finalizat duminică un curs de instruire în acea zonă.
Avalanșa de pietre a coborât de la aproximativ 3.400 de metri până la 2.100 de metri lângă albia unui pârâu. Lungimea alunecării de teren a fost de peste doi kilometri.
Poliția a survolat toată zona și a transmis că nu a observat indicii cum că ar exista persoane rănite.