O fetiță de 3 ani a murit într-un incendiu izbucnit la o locuință din comuna vasluiană Tăcuta. Alți doi copii și un adult au ajuns la spital cu arsuri.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la jarul căzut din sobă. Șeful SVSU Tăcuta şi vecinii au intervenit imediat, incendiul fiind stins în câteva minute.
„În urma incendiului au rezultat patru victime, între care trei copii, dintre aceştia, o fetiţă în vârstă de trei ani decedând. Fetiţa în vârstă de trei ani a suferit arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală. Fratele acesteia, în vârstă de şase ani, a suferit arsuri de gradele II şi III pe circa 27% din suprafaţa corpului. Cel de-al treilea copil, unchiul celor doi fraţi, în vârstă de 10 ani a suferit arsuri de gradele II şi III pe aproximativ 40% din suprafaţa corpului. Cele patru victime ale incendiului au fost urcate într-un autoturism, după care au fost transportate de urgenţă la Centrul de Permanenţă Codăeşti, unde au fost îngrijite de personalul medical până la sosirea echipajelor de intervenţie aparţinând SAJ Vaslui şi ISU Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, citat de Agerpres.
Tatăl celor doi copii, un bărbat în vârstă de 26 ani, are arsuri de gradele II şi III pe jumătate din suprafaţa corpului, iar mama copiilor a suferit un atac de panică.
Minorii vor primit îngrijiri la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi.