Persoanele care vor să-şi izoleze termic casa pot beneficia de suma nerambursabilă de 40 de mii de lei.
Banii sunt primiţi în cadrul programului Casa verde plus, după ce cetăţenii cer efectiv banii şi aşteaptă stabilirea sesiunii de înscriere. Suma vizează atât casele aflate în construire, cât și cele deja existente, dacă acestea au cel mult parter și două etaje (120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat).
Prin acest program, se doreşte folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăți calitatea mediului.
„Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt,Casa verde plussunt incluse înOrdinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fizice.Înscrierea cetățenilor va fi posibilă abiadupă ce autoritățile vor stabili o perioadă anume în acest sens. Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, pentru izolarea locuințelor aflate în faza de construcție și pentru izolarea locuințelor existente” se arată în ordinul programului.