Viol pe bani publici: Statul român, amendat de CEDO după ce magistraţii bihoreni au iertat şase violatori ai unei minore cu handicap

România este obligată să dea daune de 12.000 de euro pentru neglijenţa unor magistraţi bihoreni. Aceste despăgubiri sunt pentru o tânără de 14 ani cu dizabilităţi care a fost victima unui viol în grup şi pe care procurorii şi judecătorii au batjocorit-o încă o dată, potrivit ebihoreanul.ro.

În urma unei anchete și a unui proces, au ajuns în judecată numai o parte a făptașilor, care au scăpat și eu cu o pedeapsă cu suspendare şi cu despăgubiri de numai 2.000 lei.

Judecătorii CEDO au constatat că magistraţii bihoreni au tratat cazul cu superficialitate, iar pentru acest lucru va plăti acum statul român.

Violul a avut loc pe 13 ianuarie 2007 în satul Cotiglet, comuna Ceica. Victima, Ioana, de 14 ani, ieşise de la un priveghi împreună cu două prietene, ca să aducă apă de la un vecin. Pe stradă, a fost acostată însă de doi băieţi de 15 şi 16 ani. Unul i-a sucit mâna la spate şi a prins-o de păr, târând-o în grădina unei case părăsite din apropiere, unde aştepta un alt individ.

Aceștia au ținut-o de gât și au violat-o, mai mult, în grădină au mai ajuns încă doi localnici, care au încercat şi ei s-o violeze, însă nu au reușit. Resemnat, unul a ridicat-o, a ajutat-o să se îmbrace şi a condus-o înapoi la priveghi.

„După ce mi-a povestit m-am dus imediat la Poliţie, iar a doua zi am depus plângere la Parchetul Beiuş”, a spus tatăl fetei.

„S-a stabilit că a suferit o tulburare psihologică din cauza traumei violului. A trebuit să stea prin spitale aproape un an întreg. Nu mai putea dormi, era depresivă, avea dureri de cap, era tot timpul speriată şi iritată, a fost ţinută permanent cu medicamente", îşi aminteşte tatăl fetei.

Chiar dacă adolescenta acuza violul, cei şase agresori au susţinut că nu ştiau că e minoră și cp ea a fost de acord să întrețină relații sexuale cu ei.

Pe 23 mai 2007, cei trei adolescenţi care au luat victimama de pe stradă şi cel care a ajutat-o să plece au fost scoşi de sub urmărire penală, iar cel care a violat-o, a fost inculpat pentru act sexual cu un minor, procurorii acuzându-l de tentativă şi pe unul din tinerii care ar fi vrut, dar n-au putut s-o violeze.

„Situaţiile descrise în rapoartele medico-legale nu au avut nicio legătură cu incidentul”, au motivat, halucinant, judecătorii beiuşeni, ca şi cum victima era deprimată fără motiv.

Familia victimei s-a adresat CEDO, acuzând autorităţile că i-au favorizat pe violatori. „A trebuit să plec din sat. Unii mă condamnau că i-am reclamat pe violatori", a povestit tânăra.

Potrivit CEDO, procurorii şi judecătorii bihoreni şi-au bazat pe spusele agresorilor, fără să le verifice, respingând susţinerile victimei aflate la o vârstă fragedă şi afectate de un handicap intelectual, deşi dizabilitatea acesteia, dimpotrivă, "ar fi impus o diligenţă sporită din partea organelor de anchetă şi a instanţelor judecătoreşti."

„Niciuna din circumstanţele personale ale solicitantului, cum ar fi vârsta, dezvoltarea mintală şi fizică sau modul în care s-au derulat faptele – noaptea, pe vreme rece, precum şi numărul de persoane care au luat parte – nu au fost luate în considerare de procurorii şi judecătorii chemaţi să facă lumină", se arată în hotărârea CEDO, care a obligat statul să-i plătească Ioanei daune morale de 12.000 de euro.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)