Alexei Navalnîi, principalul critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, se află în comă într-un spital din Berlin, după ce a fost otrăvit de către serviciile secrete rusești cu Noviciok, o substanță de cinci până la zece ori mai letalădecât gazele otrăvitoare, dezvoltată în Uniunea Sovietică în anii 1970 şi 1980.
Inventatorul substanței,Vladimir Uglev, a declarat că simte remuşcări de când a aflat de această otrăvire, scrie EFE.
Uglev, în vârstă de 73 de ani, a declarat într-o convorbire cu agenţia de presă spaniolă, că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică (15 ani) dezvoltării unei „arme de distrugere în masă”într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).
„Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975. Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine”, a declarat acesta.
„Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de Noviciok a fost folosit”, făcând referire la otrăvirea opozantului liderului de la Kremlin. Există patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.
„Dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (Noviciok) în ceai, la aeroport”, atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu„nu mai mult de două-trei miligrame”, altfel spus,„cu o zecime dintr-o picătură”. Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul”, speculează inventatorul substanței otrăvitoare.
De asemenea, cercetătorul rus crede că Noviciok a putut fi produs doar„de un stat sau o entitate foarte bogată”.
„Noviciok-ul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj”, spune el.
Agentul chimic despre care Germania spune că a fost folosit pentru a-l otrăvi pe Alexei Navalnîieste de cinci până la zece ori mai letaldecât gazele otrăvitoare. Cu toate acestea,nu există utilizări cunoscute înainte de 2018, când Noviciok a fost utilizat pentru otrăvirea unui fost spion rus şi a fiicei acestuia.
Denumerea agentului chimic vine de la cuvântul ”Noviciok”care înseamnă „nou venit”. Acesta este utilizat pentru o familie de agenţi, care afectează sistemul nervos, foarte toxici, cu o compoziţie uşor diferită de cunoscutele subtanțeotrăvitoareVX şi sarin.
Pe de altă parte, Moscova nu a declarat niciodată Noviciok sau ingredientele care fac parte din compoziția sa către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) din Haga.
În plus, în temeiul Convenţiei privind armele chimice din 1997, a cărei semnătură este Moscova,este interzisă trasformarea în armă a oricărei substanţe chimice.