"Vrei ajutor social, prestezi muncă în folosul comunității": Primarul Sectorului 5: Nu e nicio ruşine să munceşti, să mături în faţa unei şcoli sau să tai gardul viu

Consiliul Local al Sectorului 5 a decis să nu mai acorde ajutor social persoanelor apte de muncă decât dacă acestea au un serviciu stabil sau dacă prestează muncă în folosul comunităţii.

,,Primul lucru foarte important e că nu mai acordăm niciun ajutor social persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în mod legal pe raza Sectorului 5. Şi al doilea lucru foarte important este că toate persoanele capabile de muncă şi care primesc ajutor social, să presteze muncă în folosul comunităţii, dacă nu sunt angajate. Pentru că mi se pare normal dacă omul care plăteşte taxe şi impozite te ajută să trăieşti, este normal ca tu, membru al comunităţii, să te integrezi, să oferi, la rândul tău, ceva comunităţii. Nu e nicio ruşine să munceşti, să mături în faţa unei şcoli sau să tai gardul viu, sau să ajuţi copilul să se joace în nişte condiţii mai decente”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5, la finalul şedinţei de Consiliu Local, scrie cetateanul.net.

Acesta le-a mai spus consilierilor locali că doreşte astfel să ajute persoanele fără posibilităţi să se reintegreze social şi să îşi recapete stima de sine.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)