După trei zile de haos, create în mare parte de fenomenul freezing rain, vremea se liniștește și putem vorbi chiar de temperaturi pozitive pentru următoarea perioadă.
Mâine vom avea parte de o advecție de aer cald, care se extinde în tot Banatul, Crișana, Oltenia, Muntenia, Transilvania, ajungând chiar la valori de +3 spre +5 grade, potrivit prognozameteo.wordpress.com.
Totuși, încă nu vom scăpa de ninsori, care se vor regăsi în județele Arad, Bihor, Cluj, Alba, Mureș, Sibiu. Tot ninsori avem și prin Brașov, Covasna, Vaslui, Bacău, nordul județului Galați, Botoșani, Suceava, nord estul județului Neamț. Ninge și în Iași, moderat chiar, în schimb, în Vrancea sunt posibile și ploi, ploi înghețate și lapoviță.
Așadar, în următoarele zile avem parte de o vreme mult mai blândă, cu cer senin, de temperaturi pozitive, precipitații doar noaptea și dimineața, pe arii din ce în ce mai restrânse, ceață tot pe arii restrâns și vânt mai activ doar în zonele montane.