Zeci de interlopi care luau tinere din România ca să se prostitueze în Vest, aduși de DIICOT în instanță. Ce făceau cu banii

Zeci de interlopi care luau tinere din România ca să se prostitueze în Vest, aduși de DIICOT în instanță. Ce făceau cu banii

Zeci de interlopi cu cetățenie română au obținut aproape un milion de euro în Germania, într-o rețea care se ocupa cu cămătărie, prostituție și șantaj.

DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa a anunţat trimiterea în judecată a 38 inculpaţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat implicat în acțiuni de proxenetism, camătă, şantaj şi trafic de persoane.

Dobânzile cerute prin camătă de membri ai grupului infracţional erau de 30% pe lună; cei care nu îşi plăteau datoriile erau forţaţi prin violență, șantaj sau amenințări să plătească sumele de bani.

22 dintre cei trimişi în judecată sunt sub control judiciar

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu luna ianuarie 2014 şi până în luna februarie 2022, pe raza oraşului Titu, judeţul Dâmboviţa, s-a constituit şi a funcţionat un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, camătă şi şantaj. Astfel, sub protecţia liderului reţelei, membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat activităţi de proxenetism, recrutând persoane din zona de domiciliu, pe care le-au transportat în afară ţării în vederea practicării prostituţiei, activitate care a fost înlesnită inclusiv prin asigurarea unor locuri de cazare, în special în Germania, dar şi în Marea Britanie şi Spania”, precizează DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.

Iniţial, membrii grupului au dus tinere la prostituţie în Germania, iar apoi s-au extins şi în Marea Britanie

„Este de precizat faptul că la debutul activităţii infracţionale, persoanele au fost transportate în vederea practicării prostituţiei pe teritoriul Germaniei (membrii grupării fiind stabiliţi mai ales în oraşele Oberhausen, Dortmund şi Essen), însă, ulterior, o parte dintre membrii grupului s-au ‘mutat’ în Marea Britanie, fără a ieşi însă din sfera de ‘influenţă’ a liderului grupului infracţional organizat”, se arată în comunicatul DIICOT.

Jucau banii obținuți prin violență la păcănele

„Sumele de bani obţinute ca urmare a practicării prostituţiei de un număr de 57 de persoane au fost însuşite de către membrii grupului infracţional organizat, în perioada de referinţă fiind identificate transferuri în cuantum de aproximativ 840.000 de euro şi 57.000 de lire sterline expediate din afara ţării. Parte din veniturile obţinute în această modalitate au fost cheltuite de inculpaţi cu jocurile de noroc”,  informează DIICOT.
„Cu privire la infracţiunea de camătă s-a reţinut că aceasta a reprezentat o ocupaţie permanentă a unei părţi din membrii grupului infracţional organizat, fiind o importantă sursă de venituri ilicite, ‘dobânzile’ percepute ajungând până la 30% pe lună.

Activitatea infracţională a adus membrilor grupului importante profituri, generate de numărul de mare al persoanelor care solicitau ‘împrumuturile’, dar şi de cuantumul sumelor date cu împrumut, de la câteva sute până la zeci de mii de euro.

În situaţia în care persoanele care luaseră bani cu camătă nu îşi achitau ‘datoriile’ în condiţiile impuse, membrii grupului infracţional organizat au folosit metode de constrângere a datornicilor pentru a-i determina să le remită diferite sume de bani”, informează DIICOT.

Colaorare cu autoritățile din Germania și Marea Britanie

În cauză au fost emise numeroase ordine europene de anchetă transmise cu sprijinul EUROJUST către autorităţile din Germania şi Marea Britanie, fiind solicitate şi obţinute probe privind activitatea infracţională a grupului infracţional organizat.

„Prin rechizitoriu s-a solicitat menţinerea măsurilor asigurătorii instituite asupra sumelor de 26.500 de euro, 2.300 de lire şi 128.300 de lei şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 190.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat aferente fazei de urmărire penală. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa”, precizează DIICOT.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:19 - Moldova își votează președintele în al doilea tur al alegerilor, pe fondul acuzațiilor de cumpărare a voturilor de către Rusia. Bătălia se dă între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
23:51 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Ne intersectăm cu aspecte destul de dure în această perioadă. Dacă ne deranjează ceva, trebuie să mergem la esența acelui lucru. Să nu ne pripim în a trage concluzii (VIDEO)
23:15 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Luna Nouă a descărcat ceva destul de grav din Univers, ceva ce a reverberat în viețile noastre. Trebuie să identificăm exact ce avem de făcut, s-ar putea să fie lucruri destul de dure (VIDEO)
22:51 - Reşiţa: Incendiu într-un bloc, provocat de o femeie cu probleme psihice. 16 persoane au fost evacuate
22:30 - Inundații în Spania: O femeie a fost salvată după ce a stat blocată 3 zile într-o mașină, alături de trupul neînsuflețit al cumnatei sale (VIDEO)
21:58 - „Te simți ca un gunoi”. O tânără care a născut la un spital din București a povestit chinurile prin care a trecut. Medicii stăteau la ușă și râdeau de ea
21:27 - Crimă în Maramureș: Un tânăr de 19 ani a fost înjunghiat. Bănuit de comiterea faptei e un adolescent
20:55 - Ponta: „Ciucă e cel mai socialist candidat de la Iliescu încoace. A lucrat numai la stat. Dacă-l puneți, Doamne ferește!, să calculeze TVA, rămânem fără dl Ciucă candidat” (VIDEO)
20:29 - CTP, despre maneliștii români care au făcut propagandă pentru pro-rusul Stoianoglo: „Bietul om nici nu simțea cuvintele alea când vorbea”
19:50 - MAE: 7 dintre cei 16 români dați dispăruți în inundațiile din Spania sunt în siguranță. Până acum nu au fost recepționate confirmări din partea autorităților spaniole privind decesul unor români