Doi bărbați condamnați pentru trafic de influență. Instanța dispune confiscarea a 65.000 de euro și pedepse cu închisoarea

Doi bărbați condamnați pentru trafic de influență. Instanța dispune confiscarea a 65.000 de euro și pedepse cu închisoarea
Sursa Foto: Freepik.com

Judecătoria Chișinău a pronunțat sentința în dosarul de trafic de influență în urma căruia se obțineau cetățenii române, implicând doi inculpați acuzați de mai multe ori că ar fi încercat să promită pașapoarte românești, rușilor, relatează Libertatea.

Cuprins:

  • Ce pedepse au fost aplicate pentru cei doi
  • Care a fost modul de operare și ce a urmat

Ce pedepse au fost aplicate pentru cei doi

La data de 11 august 2025, Judecătoria Chișinău a decis condamnarea a doi bărbați pentru trafic de influență, faptele comise în rânduri nerepetate. Unul dintre inculpați a fost implicat în șase cazuri, iar un altul în zece.

Pedeapsa primită de primul inculpat este de șase ani de închisoare, dintre care trei cu suspendare pe un termen de probatoriu de trei ani. Cel de-al doilea a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, cu suspendarea parțială a pedepsei, de trei ani și nouă luni.

Ambii au fost privați de dreptul de a presta activități de consultanță în domeniul obținerii actelor publice, primul pentru patru ani, iar al doilea timp de cinci ani.

Care a fost modul de operare și ce a urmat

Potrivit probelor adunate de Procuratura Anticorupție în colaborare cu Centrul Național Anticorupție, cei doi ar fi pretins și primit bani de la cetățeni ruși pentru a influența procesul de redobândire a cetățeniei române.

Sumele solicitate erau de 15.000 de euro pentru fiecare pașaport de adult, iar pentru copil, suma era de 7.000 de euro. Pentru depunerea fără rând a Jurământului de credință se percepea o taxă de 1.500 -1.700 de euro.

Unul dintre inculpați se ocupă cu identificarea clienților și cu transmiterea dosarelor, în timp ce celălalt spunea că are influență asupra funcționarilor consulari din Odessa și București pentru aprobarea și depunerea documentelor în regim prioritar.

În total, aceștia ar fi obținut venituri ilegale de peste 170.000 de euro, iar instanța a dispus confiscarea a 65.000 de euro și menținerea sechestrului asupra bunurilor inculpaților.