Alexandru Cumpănașu, cotat de exit-poll-ul CURS-Avangarde cu un procent de 1,2% la alegerile prezidențiale, afirmă că nu crede în acest sondaj și că nu se poate vorbi în prezent despre un rezultat final.
„Mesajul pe care vreau să-l transmit – eu nu cred în acest sondaj, nu cred în acest exit poll. Nu este primul sondaj care mai dă greș. Ne uităm la europarlamentare și vedem acolo greșeli fantastice de rezultat. În al doilea rând, din punctul meu de vedere, cred că exit poll-urile sunt folosite pentru a se mai translata niște voturi. În acest moment, nu putem vorbi de niciun clasament final. Însă eu cred că orice vot contează. Votul va fi contestat, au fost 2.000 de oameni care au votat pentru turul 2, deși nu se știa cine se califică. Un singur vot dacă este incorect, alegerile se pot anula”, a declarat duminică seară Alexandru Cumpănașu, la Antena 3.
„S-a viciat foarte mult acest proces electoral, iar orice cetățean sau candidat dacă vrea poate solicita anularea acestor alegeri. (…) Cei care au votat Alexandru Cumpănașu nu sunt cei care au votat anti-PSD. Cei care au votat pentru mine au votat pentru o cauză clară. Nu am avut un partid în spate, nu am avut bani în spate, nu am avut televiziuni în spate. (…) De mâine voi reveni la dramă”, a mai spus Cumpănașu, referindu-se la cazul Caracal.