Copreședintele PNL Alina Gorghiu a transmis, luni, prin intermediul paginii de Facebook, noi detalii privind statutul noului partid, afirmând că este necesară introducerea unor noi criterii de integritate.
Alina Gorghiu a precizat că poziția PNL va fi una tranșantă față de liberalii cu probleme în justiție.
Unul dintre mesajele importante pe care electoratul ni le-a transmis în 16 noiembrie este cel al schimbării reale în politica românească. Astăzi, am discutat cu colegii din echipa care coordonează procesul de fuziune despre necesitatea introducerii în statutul PNL a unor noi criterii de integritate, cât mai clare. Schimbările statutare, care vor fi adoptate pe 16 martie în BPN al PNL, vor fixa clar pozitionarea PNL față de acei reprezentanți ai săi care sunt arestati, trimiși în judecată, condamnați cu suspendare sau cu executare, pentru fapte cu intenție”, a scris Gorghiu pe rețeaua de socializare.
Liderul liberal precizează că odată intrate în vigoare, noile prevederi din statut vor împiedica decredibilizarea angajamentului PNL față de statul de drept.
„Avem nevoie de aceste clarificări pentru ca angajamentul PNL în favoarea integrității și a statului de drept să nu mai poată fi, vreodată, decredibilizat. Sunt convinsă că la capătul acestor demersuri vom avea un PNL mai puternic și mai convingător în acțiunea politică. De asemenea, îmi propun ca prin exemplul PNL să impulsionăm, la nivelul întregii clase politice, schimbarea pe care oamenii o doresc”, a continuat Gorghiu.
Cu privire la reforma PSD, copreședintele PNL apreciază că este imposibilă pe termen lung.
„Am mari îndoieli, însă, că o reformă internă de acest gen va fi posibilă în PSD, pe termen lung. Nu elanul reformist sau apetitul pentru integritate îl motivează pe dl Ponta, ci nevoia de a-și elimina adversarii, din ce în ce mai numeroși, din propriul partid”, se mai arată în mesajul transmis de liderul PNL.