Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein, susține că selecția procurorilor pentru conducerea Parchetului General și DNA este următorul pas pe care România îl are de făcut, precizând că „dacă este un pas greșit, va fi descurajant și ar putea influența percepția SUA asupra României din mai multe puncte de vedere”.
„Aplicarea si respectarea regulilor statului de drept constituie elemente cheie ale stabilitatii. Selectia acestor procurori este urmatorul pas si, daca este un pas gresit, va fi descurajant si ar putea influenta perceptia noastra asupra Romaniei din mai multe puncte de vedere”, a declarat ambasadorul într-un interviu pentru HotNews.
Întrebat cum ar putea afecta parteneriatul strategic, ambasadorul a răspuns: „Daca lucrurile nu se indreapta in directia corecta, va fi mai greu sa atrageti investitori americani, iar acest lucru ar fi descurajant, pentru ca relatiile economice tind sa consolideze relatiile strategice”.
De asemenea, Mark Gitensten a precizat că toate acțiunile sale reprezintă aplicarea politicilor guvernului american, nu initiațive personale. El spune însă ca nici unul din politicienii care-l atacă nu i-a cerut vreodată în față să „nu se mai amestece în treburile inerne”, cum îi reproșează în declarații publice.
„Nimeni nu mi-a cerut vreodata sa nu mai fac ceea ce fac. Nu stiu de ce, dar nimeni nu mi-a cerut vreodata acest lucru. Oricum probabil ca nu mi-ar fi influentat activitatea. Nu fac ceea ce fac la proprie initiativa, ci pentru ca asa mi-a cerut Guvernul SUA. Eu nu elaborez politici, ci aplic politici”, a spus ambasadorul.
Mandatul ambasadorului american se încheie la jumătatea lunii decembrie, însă Gitenstein susține că intenționează să vină în România „tot restul vieții, ca reprezentant al unei firme de avocatură interesată de proiecte în regiune”.
Rugat să comenteze și cazul senatorului acuzat de incompatibilitate Mircea Diaconu, sambasadorul american a precizat că nu cunoaște detalii, dar Parlamentul ar trebui să respecte regulile.
„Cred ca Parlamentul s-a angajat sa respecte strategia anticoruptie si daca acele reguli spun ca o persoana ar trebui sa nu mai fie in Parlament, mi se pare ca regulile ar trebui respectate. Totusi, in unele cazuri astfel de reguli nu au fost aplicate nici in Statele Unite in cazul membrilor Congresului. In unele cazuri, anumiti membri ar fi trebuit exclusi, dar nu au fost, iar situatiile au fost controversate. Se vor face pasi inainte si pasi inapoi. Cred ca per total, se fac mai multi pasi inainte decat inapoi, de aceea ramanem optimisti”, a mai spus ambasadorul.