Blaga susţine schimbarea denumirii şi siglei PDL

Blaga susţine schimbarea denumirii şi siglei PDL
Foto: romanialibera.ro

Prezent sâmbătă la Sfântu Gheorghe, secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat că susţine o schimbare a denumirii şi a siglei partidului, însă doar dacă aceasta este făcută printr-o „abordare coerenta”, cu Partidul Popular European (PPE).

 „Sunt discuţii de parcurs. Personal cred ca va trebui sa facem acest lucru şi printr-o abordare coerenta cu Partidul Popular European, dar toate la timpul lor”, a declarat Blaga, citat de Mediafax.

Întrebat dacă denumirea şi sigla partidului trebuie schimbate, Blaga a răspuns: „Opinia mea este că da, dar în timp, într-un timp scurt”, adăugând că decizia va trebui luată până la alegerile locale de anul viitor.

Secretarul general al PDL a participat sâmbătă la o dezbatere publică cu tema „Doctrina populară – sinteza valorilor şi principiilor dreptei”, care a avut loc la Sfântu Gheorghe şi la care au mai fost prezenţi şi Sever Ionescu şi Valeriu Stoica.