Bolojan, reacție la protestul de duminică: Nemulțumirile oamenilor față de clasa politică sunt fundamentate, dar demolarea sistemului de partide nu e o soluție. Problemele României nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta

Bolojan, reacție la protestul de duminică: Nemulțumirile oamenilor față de clasa politică sunt fundamentate, dar demolarea sistemului de partide nu e o soluție. Problemele României nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta
Ilie Bolojan, liderul PNL. Sursa foto: Ilie Bolojan / Facebook

Ilie Bolojan, liderul PNL, le-a transmis celor care au protestat duminică în Capitală că e dreptul lor să manifesteze, dar trebuie să înțeleagă că solicitarea lor de a fi organizat turului al doilea al alegerilor prezidențiale nu poate fi realizată, deoarece deciziile Curții Constituționale nu pot fi revocate. Totodată, Bolojan a acuzat că unii încearcă să canalizeze nemulțumirile oamenilor în scop politic.

Bolojan: Demolarea sistemului de partide nu e o soluție

„Din punctul meu de vedere, sigur fiecare om e liber să protesteze și acesta este un mare lucru pe care l-am câștigat după 1989. Eu cred că pe fond sunt niște nemulțumiri serioase vizavi de lumea politică, ele sunt fundamentate. Este evident că suntem într-o perioadă preelectorală și aceste nemulțumiri sunt canalizate, din punctul meu de vedere, politic pentru a fi bonificate în perioada de campanie care va urma. Nici asta nu este o problemă.

Problema pe care o avem este să fim conștienți că doar demolarea sistemului de partide, că doar schimbarea cu orice preț nu înseamnă că vom avea niște soluții, pentru că problemele României sunt destul de complicate, nu pot fi rezolvate de pe o zi pe alta și nu există soluții miraculoase pentru aceste acumulări negative pe care le avem”, a declarat Ilie Bolojan, la Digi24.

Președintele PNL a explicat apoi că „hotărârile constituționale nu pot fi revocate”, deci „posibilitatea de a organiza un tur doi nu există”.

Bolojan: Guvernul va da joi Hotărârea privind calendarul alegerilor

Ilie Bolojan a mai declarat că, joi, Guvernul va adopta Hotărârea care stabilește calendarul alegerilor (4-18 mai): „Acum lucrurile vor fi clare și va fi un termen fără echivoc care înseamnă că se va știi când se depun candidaturile, când se strâng semnături și va fi un orizont clar de așteptare pentru români”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:33 - Peste 70 de persoane au murit în Turcia de la începutul anului, după ce au consumat alcool contrafăcut. Alți zeci de oameni au fost spitalizați
23:20 - „Parcă sunt turbați”. Adela Popescu, lupte grele să-și convingă fiii să nu mai stea pe telefon
23:05 - Accident grav pe o șosea din Galați. Unul dintre șoferi a intrat în comă. Bărbatul avea droguri ascunse în haine
22:47 - Raed Arafat, despre cutremurele din Santorini: E stare de urgență, vulcanul care este cel mai apropiat e sub monitorizare. Autoritățile vor evacua dacă știu că poate să se întâmple ceva (VIDEO)
22:46 - „Taxa pe hărnicie”, pedeapsa dată de Guvern orașelor bogate. Unii primari se revoltă, în timp ce alții laudă măsura
22:18 - Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis. Demersul, un nonsens, un joc politic
22:05 - Americanii, speriați de taxele pe care Trump le va impune UE. Au golit rafturile magazinelor, cu gândul de a-și face provizii
21:54 - Lasconi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan. L-a comparat cu Călin Georgescu: „Mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze”
21:32 - Dragnea: Ciolacu nu-l sprijină pe Crin Antonescu la prezidențiale, ci pe Victor Ponta. Dar Ciolacu nu știe un lucru (VIDEO)
21:26 - După ce și-a abandonat câinele pe câmp, un bărbat din Mureș a trebuit să plătească 5.000 de euro. Nu se aștepta la ce a urmat