Cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, a fost respinsă de deputați, marți, fiind exprimate 224 de voturi „împotrivă” şi 78 „pentru”, conform unor surse parlamentare, citate de Mediafax.
Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret cu bile asupra cererii privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu.
Înainte de vot, Popescu le-a solicitat deputaților să nu-l considere un pericol public, arătând că acuzaţiile la adresa sa se referă de probleme de acum 2 ani din perioada Sărbătorilor Pascale şi nu din campanie electorală.
„Vin astăzi în faţa dumneavostră să încerc să vă conving că nu sunt un pericol public”, le-a spus Popescu deputaţilor.
El a adăugat că de când a fost acuzat a mers săptămânal la Parchet pentru clarificări, nu s-a sustras anchetei justiţiei şi că s-a prezentat şi la Comisia juridică.
„Vă solicit şi dumeavostră să nu mă consideraţi un pericol public. De un an şi jumătate suntem colegi şi nu cred că puteţi să mă consideraţi un pericol public”, a mai spus Popescu.