Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că Radu Stroe l-a întrecut în planul nesimțirii pe Călin Popescu Tăriceanu când a afirmat că speră ca liberalii să-şi rupă gâtul în alegeri, relatează Mediafax.
„Într-un anumit sens, după ce Călin Popescu Tăriceanu a făcut ce nu am crezut că va face, domnul Stroe l-a întrecut în planul nesimţirii. Să vii să spui colegilor că aştepti să îşi rupă gâtul….”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus că a folosit termenul „trădător” în legătură cu Stroe doar când acesta a spus la un post TV, criticând ruperea USL, că speră ca liberalii să îşi frângă gâtul în alegeri.
„Nu am suspectat că ar fi nefirească o relaţie foarte strânsă între un ministru PNL şi unul al PSD, cu atât mai mult cu primul-ministru. Nu am avut suspiciuni în sensul acesta. Am dezminţit ideea cu trădarea până domnul Stroe s-a dus la televiziune şi a spus asta”, a precizat Crin Antonescu.
De asemenea, el a subliniat faptul că nu a fost informat despre vreo întâlnire Stroe-Duicu în biroul lui Ponta.
„Am văzut că domnul Stroe a negat o asemenea împrejurare. Nu venea fiecare ministru să îmi facă raportul, să-mi spună cu cine s-a întâlnit. Nu există o legătură între apariţia lui Stroe în dosar şi excluderea sa din PNL”, a mai spus Antonescu.
Marți, conducerea PNL a decis excluderea din formaţiune a lui Radu Stroe, fost ministru de Interne. Propunerea a fost votată după ce grupul deputaţilor liberali a decis să solicite Biroului Politic al PNL să ia în discuţie situaţia fostului ministru de Interne.