Cristian Preda: Ponta a făcut o manevră împotriva României încercând să o apropie de Ungaria

Cristian Preda: Ponta a făcut o manevră împotriva României încercând să o apropie de Ungaria

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu situaţia din Ungaria nu este similară cu cea din România, precizând că liderul PSD Victor Ponta a făcut o „manevră” împotriva propriei ţări încercând să apropie România de Ungaria. „Victor Ponta a făcut un gest de mare nedreptate faţă de propria ţară când spune că ce se întâmplă în Ungaria se întâmplă şi la noi. Unde e majoritatea de două treimi pe care Ponta o vede? Ponta comite o gravă greşeală politică„, a spus Preda, explicând că Ponta a mai încercat și anul trecut să introducă, pe problematica Schengen, o suspiciune legată de România, însă nu a reuşit.

Încercarea de a apropia România de Ungaria e o nefericită manevră îndreptată de fapt de Ponta, poate fără să ştie, împotriva ţării„, a spus Preda.

Cristian Preda a declarat că în Parlamentul European nu există, deocamdată, nicio dezbatere legată de România.

„Săptămâna asta a avut loc dezbaterea despre Ungaria pentru că a existat o procedură declanşată de Comisia Europeană, referitoare la cele trei puncte. La cererea premierului maghiar, el a fost invitat în plen. Profitând de asta, Ponta şi socialişti din PSD şi cei bulgari au încercat să lipească în dezbaterea despre Ungaria şi cazul României, ca să le apropie. Nu există niciun fel de dezbatere deocamdată referitoare la România. Ei speră să aibă una distinctă referitoare la România, speră ca rezoluţia referitoare la Ungaria să cuprindă şi România„, a spus Preda.

Eurodeputatul PDL spune că Ungaria este criticată în presa internaţională în legătură cu majoritatea pe care premierul Viktor Orban o are la Budapesta, de două treimi, reproşându-i-se că exercită ceea ce se numeşte „tirania majorităţii”, şi a precizat că acest fapt nu are legătură cu situaţia de la Bucureşti, unde actuala majoritate trece legile cu 50% plus unu. Marți, Comisia Europeană a anunțat lansarea procedurilor de sancţionare în cazul Ungariei, din cauza încălcărilor dreptului comunitar în cazul reformelor privind banca centrală, judecătorii şi autoritatea ungară pentru protecţia datelor.

Executivul ungar este acuzat că încearcă să îşi întărească controlul politic asupra instituţiilor statului.

Cristian Preda: Încercarea de a apropia România de Ungaria, o manevră nefericită

Embed: