Cristian Rădulescu: Senatorii PDL vor depune amendamente la proiectul legii bugetului

Cristian Rădulescu: Senatorii PDL vor depune amendamente la proiectul legii bugetului

Liderul parlamentarilor PDL, Cristian Rădulescu, a anunțat, marți, că senatorii din parid vor depune amendamente la proiectul de buget pe 2013.

„Suntem deja în etapa în care colectăm din teritoriu amendamentele care sunt de interes local. În mod sigur sunt enorm de multe necesităţi locale, care vor fi evidenţiate în amendamentele făcute de parlamentarii noştri la bugetul naţional”, a afirmat Rădulescu, la Palatul Parlamentului.

Liderul liberal consideră că există încă legi care nu se regăsesc în acest buget al Guvernului Ponta 2.

„Vom avea grijă ca lucrurile să fie evidenţiate de asemenea în amendamente de fond, de sistem, pe care noi le vom face pentru Legea bugetului. Mai sunt unele lucruri care sunt evidenţiate în legi speciale şi care nu se regăsesc în programul Guvernului Ponta şi sigur că vom face, pentru a le corecta, amendamente din partea noastră, cum ar fi la procentul cu care trebuie sporite pensiile şi care trebuie să reflecte inflaţia şi creşterea salariului mediu pe economie, jumătate din el, ceea ce în momentul de faţă nu se întâmplă, 4 la sută cât propune Guvernul Ponta reprezintă mai puţin decât cei doi coeficienţi însumaţi pe care eu i-am pomenit mai devreme şi atunci eu singur că voi face amendamente pentru ca legea să fie respectată”, a mai spus liderul senatorilor, citat de Agerpres.