România își afirmă de o manieră fermă poziția sa față de piața agricolă comună. Europarlamentarul liberal Daniel Buda a cerut garanții pentru fermierii din UE și pentru cei din România privind importurile de produse din statele Mercosur (Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay).
”Țările din Mercosur utilizează în continuare insecticide, pesticide, hormoni de creștere, foarte multe substanțe care sunt interzise la nivelul Uniunii Europene. Evident, noi avem nevoie de niște garanții serioase că acele entități economice care vor exporta din țările din Mercosur către UE nu vor folosi astfel de substanțe interzise, pentru că totul se traduce până la urmă în ceea ce înseamnă prețurile de cost pe unitatea de produs”, a declarat Daniel Buda pentru Agerpres.
În prezent, Acordul semnat de UE cu Mercosur este contestat de mai multe state europene, în frunte cu Franța. Principalele critici vizează condițiile de piață inegale pentru fermierii europeni în raport cu cei din statele Mercosur.