Decretele promulgate de Klaus Iohannis înaintea ședinței CSAT. Decizie importantă cu privire la prelucrarea DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Decretele promulgate de Klaus Iohannis înaintea ședinței CSAT. Decizie importantă cu privire la prelucrarea DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Foto: Facebook / Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a semnat, miercuri, înainte de ședința CSAT mai multe decrete,printre acestea numărându-se un act normativ referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

De asemenea, Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Singapore, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 19 octombrie 2018.

Redăm mai jos comunicatul integral al Administrației Prezidențiale

Totodată amintim că miercuri la ora 16.00 a fost convocată ședința CSAT.Rectificara bugetară și numirea unui nou Șef al Statului Major al Apărării, pe ordinea de zi

-Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor şi sistemelor informatice (PL-x 89/04.03.2019);

-Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de parteneriat şi cooperare dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 19 octombrie 2018 (PL-x 261/05.06.2019);

-Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (PL-x 4/04.02.2019).