Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis joi, 22 aprilie, că nu ia în calcul demisia, în ciuda tensiunilor din Coaliția de guvernare. Oficialul a subliniat că soluțiile politice nu ar trebui construite sub presiunea unor ultimatumuri.
„N-am scris demisia, nu cred că trebuie să discutăm în termen de ultimatum. Partidul Social Democrat și-a prezentat poziția, a fost una rezultatului democratic din voința membrilor noștri, în cadrul unei consultări foarte largi. Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute. Până la urmă, găsirea unei soluții necesită foarte multă înțelegere”, a precizat Radu Marinescu.
Ministrul a insistat că pozițiile Partidul Social Democrat trebuie să fie luate în calcul în procesul decizional, având în vedere ponderea formațiunii în actuala coaliție.
„Trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD-lui, dorește să fie respectat. Este partidul cel mai mare din această coaliție. Nu a spus niciodată că se derobează de responsabilitatea guvernării. Nu a spus niciodată că nu-și asumă reformele convenite prin programul de guvernare. A spus însă că atâta timp cât are o identitate politică și în programul de guvernare au fost reținute câteva idei și direcții de acțiune specifice Partidului Social Democrat, ar trebui și ele să fie luate în considerare”, a mai spus ministrul Justiției, potrivit G4Media.
Radu Marinescu a reafirmat că social-democrații susțin menținerea direcției proeuropene și stabilitatea politică, chiar și în contextul disputelor din Coaliție.
„Sigur că da am purtat o discuție în forum intern al partidului. Urmează să mai discutăm și opțiunea finală. Competență politică să spun dată de Constituție o exercită în momentul de față, își dorește o coaliție de guvernare proeuropeană, își dorește ca România să aibă o stabilitate politică pe această coordonată proeuropeană”, a mai declarat Marinescu.
Întrebat despre situația lui Radu Moldovan, cercetat de DNA, ministrul Justiției a evitat să ofere detalii, invocând principiul independenței justiției.
„De-a lungul timpului, foarte mulți politicieni din tot spectrul politic au au avut întâlniri cu justiția. Să spun așa, justiția trebuie să-și facă datoria și adevărul se stabilește pe bază de probe, la capătul unui proces. Eu nu discut prin cercuri restrânse chestiuni care fac obiectul actului de justiție”, a declarat Marinescu cu referire la cazul liderului PSD de la Bistrița, Radu Moldovan.