Senatorul Daniel Zamfir și-a anunțat demisia din Partidul Național Liberal (PNL) prin intermediul unei scrisori deschise în care critică dur conducerea PNL.
“Lucrurile pe care le traim impreuna de o buna bucata de vreme sunt pentru mine de neimaginat. V-o spun cu toată sinceritatea și amăraciunea! Sunt membru al acestui partid de zece ani, am avut onoarea să fiu deputat în perioada 2012-2016, iar acum din 2016 senator. De la bun început am crezut și cred în continuare că rolul parlamentarilor este să facă legi bune și așteptate de oameni. Așa am gândit când am început cu legea dării în plată, așa gândesc și acum când am inițiat Legile împotriva cămătăriei, legi care protejează milioane de români împotriva abuzurilor instituțiilor financiare bancare și nebancare. Nu mică mi-a fost surprinderea când am constatat că președintele partidului meu ia decizia să fiu exclus din partid dacă voi continua cu aceste proiecte de lege.
Eu însă am continuat și ele au fost votate în Senat, cu sprijinul majorității PSD-ALDE și îmi doresc să fie votate cât mai repede și în Camera Deputaților pentru a face dreptate milioanelor de români care sunt victimele abuzurilor sistemului bancar și nebancar. Motivația excluderii mele, cum că sunt deviaționist de la linia partidului, este, din păcate, din vremuri pe care ni le-am fi dorit demult apuse și sunt expresia gândirii primitive a președintelui PNL și a celor din jurul său”, a scris senatorul Zamfir.
Acesta acuză că PNL, sub actuala conducere, a ajuns dintr-un partid apărător al drepturilor și libertăților fundamentale, un apărătorul al abuzurilor.
“Dincolo de atitudinea primitivă, aberantă a ”grupului președintelui” eu așteptam o reacție și din partea celor din conducerea PNL, alții decât cei din „grupul Președintelui”! Este vorba despre direcția greșită în care merge PNL, din punctul meu de vedere politica neo-liberală a anilor ‵90, în care piața trebuia lăsată liberă cu reglementări minimale în domeniul financiar e deja depășită. Astăzi, în toată lumea politica de centru dreapta, e o politică umanist-liberală care are în centrul preocupărilor prosperitatea cetățeanului, apărarea drepturilor lui, înaintea intereselor instituțiilor financiare și ale multinaționalelor. Inclusiv OECD atrage atentia ca libertatea pietelor a dus la crearea de monopoluri si oligopoluri, iar spirala inechitatilor a crescut.
Cel mai rău lucru, însă, care s-a petrecut a fost pierderea brand-lui care consacrase PNL în istoria sa de peste 140 de ani în opinia publică: dintr-un partid apărător al drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, a ajuns apărătorul fățiș al abuzurilor, și mai grav, epuizându-și argumentele politice, președintele PNL apelează la plângeri penale și atacuri fără precedent la CCR, acțiuni care pun PNL în cea mai rușinoasă postură din istoria sa. Asa am ajuns ca acestea sa fie prioritatile noastre si nu sanatatea si educatia, dupa cum anunta eminenta cenusie a PNL, dl Citu”, a mai precizat Daniel Zamfir.