Elena Lasconi, președinta USR și candidata la alegerile prezidențiale, a precizat în cadrul emisiunii News Pass, moderată de Laura Chiriac, pe B1 TV, că, Nicușor Dan este „prea sensibil” și a avertizat încă de la depunerea candidaturii sale că va fi o campanie dură. De asemenea, a criticat manipularea sondajelor și a subliniat că este important ca toți candidații să fie corecți și transparenți.
Lasconi a fost întrebată dacă e posibil să fie anulate alegerile în contextul în care Nicușor Dan acuză că este victima unui „atac cibernetic”, în cazul boților care îl laudă pe internet
“Mie mi se pare că el este prea sensibil și am avertizat încă de când și-a depus candidatura că e o campanie dură. Când am vorbit eu despre trolli și boți, dacă vă aduceți aminte anul trecut, lumea m-a ridiculizat și mi s-a comunicat de fiecare dată. Am fost întrebată, dovezi, dovezi, vreau să vedem dovezi.
Deci vorbeam de trolii lui Mircea Geoană, că erau pe pagina mea, după care m-am uitat pe pagina unei televiziuni, cu aceleași nume, deci am identificat lucrul acesta și s-a dovedit că avea câteva zeci de conturi, care asta făceau. Cred că atunci când faci apel la instituțiile statului și la instituțiile europene, ar trebui să nu uite să spună că face parte din acest scenariu real prin care se viciază procesul electoral.
Să ne aducem aminte declarațiile făcute în spațiul public în care spunea USR decide, USR decide, USR decide, vă aduceți aminte? Zeci de astfel de declarații. Într-un fel, punea presiune pe USR, nu conta candidatul. Nu am auzit niciodată că dorește un dialog cu mine, ci să facă USR ceva și după ce au făcut acest puci colegii mei, când a fost întrebat într-o emisiune de televiziune, ce părere aveți despre ceea ce a făcut USR-ul, a zis că a fost foarte corect și o întreb atunci: nu este viciat procesul electoral, adică motivul pentru care anul trecut au fost anulate alegerile? Aș vrea în chestiunile astea de moralitate și onestitate să ne uităm cu foarte mare atenție”, a declarat președinta USR.
Chestionată dacă Nicușor Dan e la originea unui atac asupra candidaturii sale, Lasconi spune:
“Păi stați un pic, dumneavoastră nu ați auzit acele declarații? Iarăși o să se uite lumea la noi și o să creadă că Lasconi este supărată și că îl atacă pe Nicușor Dan. Toți candidații au devenit extrem de sensibili, iar atunci când sunt atacuri asupra mea, de exemplu, eu trebuie să le încasez, să fiu doar la primire, înțelegeți?
Mie mi se pare normal să fim corecți și transparenți, pentru că eu așa am fost toată viața mea. Eu nu mă dau altcineva decât sunt și acum nu am nici în spatele meu vreo echipă care să mă învețe ce să fac, cum să fac, să-mi facă punctaje și așa mai departe. Eu sunt așa cum mă vedeți.
Sunt dintre oameni și acum, încă o dată, vreau să să încetăm odată cu manipularea asta pentru că o consider o manipulare, cea cu sondajele. Aș propune atunci, dacă tema discuțiilor sunt doar sondajele, să luăm toate sondajele, nu știu, din ultima săptămână de alegeri, să facem o medie și să ne ducem să-l înregistrăm pe ăla care e pe primul loc la Curtea Constituțională, ca fiind președintele României. Să nu uităm că într-un asemenea sondaj sunt 1000-1200 maxim de oameni care răspund la întrebări. Nu vă supărați, dar asta este lipsă de respect față de români, avem milioane de votanți, nu este luată în considerare diaspora, despre ce vorbim? Și sunt peste 40 %. Anul trecut erau peste 30 % de români care nu voiau să voteze, așa că i-aș ruga pe români să le arate acestor oameni din sistem și să le explice o dată pentru totdeauna, prin vot, care este puterea voastră”, a spus Elena Lasconi.