Președintele PDL București, Elena Udrea, a anunțat marți că după aflarea rezultatelor alegerilor locale de duminică, a decis să demisioneze de la conducerea formațiunii.
Decizia vine în urma scorului slab obținut de PDL la alegerile locale, atât în București, cât și la nivel național.
„Ca om politic responsabil şi cu onoare, am decis încă de duminică seară să demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, demisia fiind efectivă după validarea aleşilor locali de la nivelul Capitalei, în conformitate cu prevederile legale„, a declarat Udrea pentru Mediafax.
În ceea ce privește rezultatul alegerilor, Udrea susține că „sunt departe de a fi mulțumitoare”, deşi PDL a câştigat un număr de primării aproape egal cu cel din 2008.
„Înţelegem perfect semnificaţia acestuia şi ne asumăm faptul că PDL, ca principal partid în coaliţie, a plătit costurile unei guvernări de austeritate… Cred că e foarte important să vorbim mai puţin şi să acţionăm mai mult. Trebuie să decidem raţional pe ce drum vom merge în continuare”, a mai spus Udrea.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda susține că demisia Elenei Udrea este „normală”, reprezentând „un gest de responsabilitate politică”.
Deputatul PDL Silviu Prigoană, candidatul partidului la Primăria Capitalei, a spus că îi pare rău că Elena Udrea a făcut acest gest şi că nu e o hotărâre luată de partid. El a adăugat că rezultatele la alegeri pe Bucureşti au fost „senzaţionale”.