Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat miercuri, în emisiunea „Evenimentul Zilei”, de pe B1 TV, că unii colegi din partid au alte opinii cu privire la candidatul ales pentru alegerile prezidențiale, precizând că tehnic, Cristian Diaconescu poate fi schimbat cu un alt nume.
„Pentru că discuțiile din ultimele zile au pus la îndoială candidatura domnului Diaconescu, însă noi am avut și astăzi o întâlnire la partid și candidatul este domnul Diaconescu. Ca în fiecare partid, mai sunt discuții din teritoriu, colegi care au opinii”, a afirmat Elena Udrea.
„Există o dorință de a bloca un candidat la președintelui Traian Băsescu, de a prelua electoratul lui Traian Băsescu atât de către candidatul ACL, cât și de către Monica Macovei, fără să se asocieze cu Traian Băsescu explicit. Acest lucru se poate face dacă compromiți candidatul partidului președintelui. Apar tot felul de intoxicări, cărora unii dintre colegii noștri le cad pradă”, a mai spus Udrea.
Potrivit acesteia, Cristian Diaconescu poate fi schimbat, tehnic, cu un alt candidat pentru Președinție, în prezent partidul fiind în proces de strângere de semnături.
„Tehnic este posibil să fie schimbat, legal. Sunt foarte atentă ca soluția pe care partidul o acceptă să fie și cea mai bună. Eu am propus Cristian Diaconescu, acum suntem în proces de strângere de semnături. Dar nu există nici măcar o sugestie de lipsă de mobilizare în partid. Noi va trebui să fim mult mai activi, mai prezenți. De când s-a stabilit candidatul la ACL nu mai avem decât Ponta și Iohannis. Evident că avem nevoie de o vizibilitate mai mare pentru candidatul nostru, în așa fel încât să contăm în această bătălie politică”, a mai spus președinta PMP.