Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că formațiunea la conducerea căreia vrea să ajungă își dorește să se mobilizeze și să obțină 30 de procente la următoarele alegeri, țintind să vină iar la guvernare.
„Vrem din nou un PDL la 30%, oamenii spun că partidul e demobilizat, recunoaştem că am făcut şi erori, dar dacă nu convingem oamenii ieşind în stradă să discutăm cu ei că guvernarea noastră este mai bună ca guvernarea USL, nu reuşim să ne mobilizăm. Pot spune că suntem în stare să venim încă odată la guvernare”, a declarat Elena Udrea, la întâlnirea cu Organizaţia judeţeană a PDL Giurgiu, organizată la sediul căminului cultural din localitatea Daia.
Aceasta le-a spus celor prezenți că oamenii din partid sunt demobilizați, încă că s-a afirmat și în alte organizații din țară că se vrea ca PDL să fie puternic.
„Când am intrat în sală şi a fost intonat imnul partidului v-am văzut demobilizaţi. Ori vă e frig, ori nu aveţi energie, ori nu mai aveţi încredere. Înţeleg şi asta, pentru că e greu când îţi pleacă primarii, e greu să ai fi optimist când partidul coboară. Ştiu ce surprize făcea organizaţia de la Giurgiu acum câţiva ani, dar eu vă rog să fiţi optimişti, pentru că vin cu portocaliu şi nu mi-e ruşine cu culoarea asta”, a mai spus Elena Udrea, arată Agerpres.