Politică
Premierul român Emil Boc participă marți, 17 ianuarie, începând cu ora 14:00, la ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Ședința va avea loc la Palatul Parlamentului, sala Drepturilor Omului.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a anunțat luni că partidul lansează invitații către structurile civile din România pentru a veni la dialog și a încerca o cale de ieșire din situația sensibilă în care țara se află (Sever Voinescu referindu-se la protestele care au avut loc în ultimele trei zile).
De asemenea, Sever Voinescu a anunțat că s-a decis și începerea unui dialog cu structurile sindicale și patronale, precum și cu celelalte partide politice, în special cu cele din opoziție.