Fostul premier Emil Boc a declarat, vineri, la sediul PDL, că partidul va participa la alegerile parlamentare pentru că a avut mereu puterea „să se ridice”
Întrebat dacă partidul se va mobiliza până la alegerile parlamentare, Emil Boc a declarat: „Categoric da. Acest partid întotdeauna a avut forța și capacitatea să se mobilizeze în cele mai grele momente. E un moment dificil, dar îl rezolvăm în cadrele și în limitele democrației. (…) Partidul a avut mereu puterea să se ridice”.
Referitor la Mihai Răzvan Ungureanu, Boc a declarat că acesta nu este un „adversar al partidului”, întrucât are un proiect politic de dreapta.
„Are un proiect politic tot de dreapta, așa că nu îl percep ca pe un adversar al nostru”, a spus Boc.
Întrebat dacă Vasile Blaga ar fi un candidat viabil pentru președinția partidului, Emil Boc a declarat: „Oricine este binevenit să își depună candidatura și partidul va decide care este cel mai potrivit să conducă (n.r. formațiunea)”, a spus acesta.
Emil Boc a precizat că decizia de a-și depune mandatul este „o formă politică de asumare a unei răspunderi pentru rezultatele de la alegerile locale”, precizând că înfrângerile obținute la consiliile locale și județene au dat amploare rezultatului final.
În contextul demisiei conducerii PDL, președintele Traian Băsescu i-a îndemnat pe democrat-liberali să își păstreze calmul și să se concentreze pe gestionarea acestei situații.
Biroul Permanent Național al PDL, în frunte cu președintele partidului, Emil Boc, și-a depus mandatul, joi, asumându-și răspunderea politică pentru rezultatele dezastruoase de la alegerile locale, decizia fiind luată în cadrul Colegiului Director al democrat liberalilor.
Emil Boc a spus că nu va candida la un nou mandat de președinte al PDL, precizând că vrea să se concentreze asupra Primăriei Cluj. Acesta a precizat că până la alegerea unei noi conduceri, partidul va fi condus de o echipă interimară.