Vicepreședintele PSD Gabriel Zetea a comentat joi seara blocajul apărut între partide și președintele Nicușor Dan în urma negocierilor de la Palatul Cotroceni. Gabriel Zetea a precizat că nu va mai avea loc consultarea membrilor PSD programată vineri referitoare la intrarea sau nu la guvernare a partidului:
“Atâta vreme cât nu există o înțelegere între președintele României și partidele politice care au fost la consultări, așa scrie la Constituție, nu avem ce decizie să luăm noi mâine.
În primul rând, PSD trebuia să decidă în baza programului de guvernare, convenit între partidele politice și președintele României dacă intrăm sau nu, dacă acceptăm sau nu măsurile acestea care ar fi întrunit consensul tuturor partidelor politice.
Atâta timp cât nu există această înțelegere iar președintele României pare că nu se grăbește nicăieri să ia o decizie într-un fel sau în altul, deși presiunea și publică, și presiunea din partea Comisiei Europene este uriașă pe România atunci evident că nu avem altă soluție decât să așteptăm o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni atunci când președintele va catadigsi să se și grăbească puțin”.