Jose Manuel Barroso crede că nu vor exista dificultăți în colaborarea cu premierul Ponta

Jose Manuel Barroso crede că nu vor exista dificultăți în colaborarea cu premierul Ponta

Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat, luni, la Oslo, unde se afla la decernarea Premiilor Nobel, că nu vor exista dificultăți în colaborarea cu primul ministru român Victor Ponta.

„Au fost exprimate de către noi preocupări cu privire la unele decizii adoptate în România, dar cred că primul ministru Ponta a răspuns preocupărilor noastre şi şi-a arătat angajamentul de a corecta lucrurile care erau, din punctul nostru de vedere, inadecvate”, a afirmat şeful executivului comunitar, într-o declaraţie pentru Reuters.

În ultimele săptămâni, președintele Băsescu a lăsat de înțeles că nu plănuiește să-l desemneze premier pe Victor Ponta, spunând că va alege pe cineva care va apăra ”interesul national”.

Reuters notează însă că președintelui, fost marinar, îi va fi greu să numească pe altcineva înafara lui Ponta fără să pară că încalcă Constituția, situație care i-ar aduce pe urme o nouă tentativă de suspendare.

Preşedintele Comisiei Europene a fost prezent la Oslo cu prilejul ceremoniei de decernare a Premiului Nobel pentru Pace acordat Uniunii Europene.

Premierul Victror Ponta a declarat duminică seara, după încheierea procesului de vot pentru alegerile legislative în care coaliţia sa USL a ieşit învingătoare, că îşi doreşte ca România să fie un membru activ al familiei europene, un membru respectat, şi a punctat că priorităţile noului guvern sunt crearea de locuri de muncă, stabilitate fiscală, servicii publice de calitate şi justiţie socială.