Coaliția PSD-PNL-UDMR folosește instituțiile statului pentru a pune piedici promovării candidatului independent cu cele mai mari șanse să ajungă președintele României, Nicușor Dan, pentru a-și favoriza propriul concurent, pe Crin Antonescu. Acuzațiile au fost făcute de Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei.
Într-o intervenție în emisiunea Politica Zilei, cu Ioana Constantin, Ludovic Orban a criticat ultimele decizii ale Biroului Electoral Central și ale AEP care interzic formațiunilor să promoveze anumiți candidați. Liderul Forța Dreptei a declarat că BEC ar trebui să se concentreze pe conturile false de pe Facebook și Tik Tok prin care sunt răspândite calomnii la adresa candidaților. În nici un caz, susține el, aceste instituții nu ar trebui să interzică susținătorilor unui candidat sau altul să se exprime și să-l susțină.
„E plin, în campanie, de informații false, de atacuri mizerabile, de injurii… de calomnii, de aberații care circulă, dar cele mai multe dintre aceste mizerii, guerrilla anti-candidați, calominerea candidaților se face de zecile de mii de pagini și conturi false de pe Facebook, de pe TikTok, de pe rețelele de socializare
În loc să intervină asupra acestei probleme serioase care dentaturează campania și deturnează opțiunile oamenilor printr-o utilizare a unor mijloace profund nedemocratice, autoritățile, instituțiile și alte entități nu fac altceva decât să inventeze măsuri ca să blocheze exprimarea publică a susținătorilor, în special a susținătorilor lui Nicușor Dan”, a declarat Ludovic Orban, în emisiunea Ioanei Constantin.
În acest sens, președintele Forța Dreptei amintește de decizia BEC prin care li s-a interzis membrilor USR să susțină public candidatura lui Nicușor Dan. În opinia sa, orice partid, organizație sau asociație profesională are dreptul să-și exprime liber susținerea ață de un candidat. El atrage atenția că libera exprimare este un drept fundamental, care nu poate fi încălcat de BEC sau de alte instituții.
„Ne aducem aminte că BEC a interzis membrilor USR care îl susțin pe Nicușor Dan să comunice public. Acum a dat o decizie prin care, cumva, respinge dreptul la exprimare publică și la susținere a formațiunilor politice care nu au un candidat oficial. Păi ce, dacă noi, Forța Dreptei, nu avem un candidat oficial nu avem voie să sprijinim un candidat pe care noi am hotărât statutar, conform legii să-l susținem?
E adevărat, Nicușor Dan este un candidat independent și el chiar este un candidat independent, nu ca Antonescu care se dă independent dar este candidatul partidelor din coaliția de guvernare care s-au unit într-o alianță electorală. Nicușor Dan chiar este independent. Dar dacă este independent nu are voie să fie sprijinit de formațiuni politice, organizații neguvernamentale și așa mai departe, asociații profesionale? Are tot dreptul. În societatea democratică, conform Constituției există libertate de exprimare, există dreptul de a alege și de a fi ales, drepturi fundamentale care nu pot fi călcate în picioare”, a mai spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban acuză o implicare a instituțiilor statului, care ar trebui să asigure echilibrul și corectitudinea campaniei electorale, în favoarea candidatului coaliției PSD-PNL-UDMR. În opinia sa, este vorba despre pusă la cale și dictată de la guvern pentru a reduce șansele lui Nicușor Dan.
„Înțeleg ce este în spatele acestor decizii ale unor entități controlate de guvern. Spaima lui Ciolacu, spaima altora că vor pierde alegerile prezidențiale și că nu vor fi în stare să intre nici măcar în turul doi. Din cauza aceasta direcționează toate aceste decizii ca să pună bețe în roate singurului candidat de a-l trimite acolo unde îi este locul lui George Simion…”, a precizat Ludovic Orban.
În acest context, el a făcut referire și la ultimele sondaje de opinie în care Nicușor Dan și Crin Antonescu sunt dați ca fiind aproape la egalitate. Ludovic Orban a remarcat, totuși, disproporția dintre cei doi canddiați. În vreme ce Nicușor Dan este singur, Crin Antonescu este împins de la spate de guvern, de autoritățile locale, de companiile de stat, de clientela politică ce-și vede amenințată pozițiile precum și de întreaga mașinărie a celor trei partide, PSD, PNL, UDMR.
„Este adevărat că există o luptă aproape umăr la umăr între Nicușor Dan și candidatul coaliției de guvernare, Dar gândiți-vă în ce condiții de disproporții. Nicușor Dan este un candidat independent care nu are în spate guvern, toți primarii, toți președinții de consilii județene, toate companiile de stat sau toate companiile din clientela politico-economică a coaliției de guvernare, nu are mașinăria politică a acestor formațiuni și cu toate acestea, Nicușor Dan este ușor în fața lui Crin Antonescu. Este normal să fie așa pentru că a trecut vremea în care partitocrația impunea opțiunile oamenilor prin tot felul de metode nedemocratice”, a mai spus Ludovic Orban.
Liderul Forța Dreptei spune despre Crin Antonescu că este candidatul lui Marcel Ciolacu și al lui Klaus Iohannis, cei care au înființat „coaliția toxică” PSD-PNL cea care a dus România la dezastru economic și politic.
„Oamenii au curaj mai mare și chiar dacă nu exprimă întotdeauna public o opinie de vot, o susținere știu cu cine să voteze. Iar părerea mea este că un candidat al actualei coaliții de guvernare este candidatul lui Ciolacu și al lui Iohannis, părintele acestei coaliții toxice, PSD-PNL. Candidatul coaliției, din punctul meu de vedere nu are nici o șansă să câștige alegerile prezidențiale. Abia, abia, se ține să-l bage în turul doi pe Antonescu folosind toate mijloacele, dar eu am încredere în discernământul oamenilor”, a afirmat Ludovic Orban.
Președintele Forța Dreptei a avut un mesaj și pentru Elena Lasconi, candidata la alegerile prezidențiale. El i-a transmis să lase deoparte vanitățile personale și orgoliu și să accepte că Nicușor Dan are mai multe șanse la alegerile prezidențiale. Ludovic Orban îi cere să înțeleagă că toate voturile trebuie concentrate pe un singur candidat democratic, Nicușor Dan.
„Aici aș mai face o paranteză. Aștept, totuși, din partea doamnei Lasconi un gest de maturitate și înțelepciune politică, să înțeleagă, chiar ea, care a fost beneficiara unui gest similar, că nu ne putem juca cu destinul României și că nu e loc de vanități personale, orgoliu. Trebuie să înțeleagă că toate voturile trebuie concentrate pentru candidatul democratic de centru dreapta care are cea mai mare șansă să intre în turul doi. Iar la aceste alegeri, spre deosebire de decembrie, numele acestui candidat nu este Elena Lasconi, ci Nicușor Dan”, a concluzionat Ludovic Orban.