Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că îl va da în judecată pe actualul șef al instituției, Daniel Funeriu, potrivit NewsIn.
Daniel Funeriu a declarat că legea Ecaterinei Andronescu are ca scop obținerea unor bani din „fabrici de diplome”.
Andronescu a propus ca absolvenții de liceu care au picat bacalaureatul să poată fi înscriși la facultate și să urmeze un an pregătitor, care să fie echivalat cu anul I de facultate, dacă absolvenții iau examenul de bacalaureat.
Această măsură face parte dintr-un proiect de lege depus marți la Camera Deputaților de social democrați, în frunte cu Ecaterina Andronescu.
Daniel Funeriu a declarat, vineri, că propunerea Ecaterinei Andronescu „arată modul în care a condus ministerul: în funcție de interesele fabricilor de diplome care aduceau bani partidului”, informează HotNews.